Rezultatele finale (după soluţionarea contestaţiilor) obţinute de cadrele didactice care au susţinut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar – sesiunea 2022 – au fost publicate miercuri, 27 iulie, pe pagina web dedicată, titularizare.edu.ro.
Rata notelor peste 7 (şapte) obţinute de candidaţii care au susţinut proba scrisă în judeţul Argeş este de 295.
Procentul notelor între 7 şi 10 este de 46,68%.
12 candidaţi au obţinut nota 10 (zece), la disciplinele Arte Vizuale (Educaţie plastică/ educaţie vizuală/educaţie artistică), Limba şi Literatura Română şi Matematică, elemente de pedagogie şcolară, metodica predării limbii şi literaturii române / comunicării în Limba Română şi metodica predării Matematicii/Matematicii şi explorării mediului în învăţământul primar (învăţământ primar în Limba Română), Limba şi Literatura Română, pedagogia preşcolară şi metodica desfăşurării activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină la proba scrisă minimum nota 7 (şapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată (titularizare), în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la proba scrisă, se realizează în şedinţe publice organizate de către inspectoratul şcolar în zilele de 29 iulie şi 1 august 2022, după cum urmează:
o)repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz;
Termen: 29 iulie 2022
p)şedinţa de repartizare:
(i)cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b) din Metodologie;
(ii)cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie;
(iii) cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei ramase cu norma didactica de predare incompleta, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. d) din Metodologie;
(iv) cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz;
(v)repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul național, sesiunea 2022, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. f) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz;
Termen: 1 august 2022