23.1 C
Campulung Muscel
21/07/2024

Nepoata învăţătorului Ion Turbatu din Mărcuş a publicat o carte de poezii după manuscrisele bunicului

„Să ai grijă de ele!”, a fost îndemnul bunicii în momentul în care i-a predat nepoatei, o adolescentă în vârstă de 16 ani, manuscrisele cu poezii ale soţului, învăţătorul Ion Turbatu din Mărcuş. După aproape patru decenii de la povaţa bunicii, Iuliana Amăriuţei Grigorescu a publicat un volum cu un titlu splendid, „Zigzaguri de lumină”, inspirat tot de o consemnare a poetului stins prematur, la doar 41 de ani, găsită de nepoată într-un caiet al acestuia. Grija la care o îndemnase bunica, învăţătoare şi ea, s-a transformat într-o muncă de cercetare minuţioasă a operei şi vieţii personale şi profesionale a înaintaşului său stins din viaţă înainte să se nască Iuliana. Chiar dacă nu l-a cunoscut fizic, Iuliana Amăriuţei Grigorescu a pătruns adânc în gândurile şi trăirile bunicului autor al unor versuri excepţionale, care merită citite şi cunoscute. Tributul muscelencei stabilite în Canada adus lui Ion Turbatu a îmbrăcat forma a două ediţii ale volumului de poezii, prima apărută în 2012, a doua, extinsă şi completată cu poezia dragă bunicii sale, publicată în 2021 şi lansată la Câmpulung în 2022.

  • Nepoata învăţătorului Ion Turbatu este profesor de Fizică şi Astronomie

Sâmbătă, 9 iulie 2022, Galeria „Arta” a primit din nou oaspeţi la o lansare de carte care a semănat cu o reuniune de familie. Descendenţii învăţătorului Ion Turbatu din Mărcuş s-au reunit la o acţiune de suflet, posibilă datorită colaborării dintre Iuliana Amăriuţei Grigorescu şi Ioan Crăciun, din perioada în care acesta deţinea funcţia de director al Editurii Ars Docendi Bucureşti. Cei doi au organizat lansarea volumului de poezii „Zigzaguri de lumină”, îngrijit şi publicat de Iuliana Amăriuţei Grigorescu la editura menţionată, în 2021, după manuscrise ale bunicului său, Ion Turbatu. Organizatorii evenimentului au completat manifestarea culturală cu o miniexpoziţie conţinând manuscrise ale poeziilor şi caietelor de lucru ale autorului şi fotografii vechi de familie.

Ioan Crăciun, curatorul Galeriei „Arta”, spunea despre invitata sa că a absolvit Facultatea de Transporturi la Politehnica Bucureşti în 1993. De 23 de ani, trăieşte peste Ocean, în Canada, împreună cu soţul ei, Laurenţiu, şi fiica lor în vârstă de 22 de ani. În Canada a mai absolvit o facultate în 2004, în specializarea Fizică. În prezent, este profesor la Colegiul Oakland – Southfield, unde predă Fizică şi Astronomie. Locuieşte în Windsor, în Sudul Canadei, foarte aproape de Statele Unite ale Americii.

„La biserica din Windsor a organizat colecţia de carte românească de la Biblioteca din Windsor, este membru activ al Corului „Armonia” şi face foarte multe lucruri care completează ceea ce se întâmplă din punct de vedere cultural în comunitatea românească şi nu numai.”, spunea Ioan Crăciun. Între acţiunile Iulianei Amăriuţei Grigorescu se află o expoziţie de mărtişoare, o paradă de costume populare la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, iar acum intenţionează să realizeze o mică expoziţie cu costume populare din toată ţara. „Noi, acolo, suntem o mică Românie în Windsor. Am o colecţie personală, dispun de costume excepţionale de la nişte prieteni foarte buni şi sper să reuşesc să fac şi acest proiect care este destul de costisitor.”, mărturisea invitata zilei, despre care Ioan Crăciun mai spunea că ştie multe limbi străine, are un simţ al umorului grozav şi râde foarte mult.

  • Bunica i-a încredinţat nepoatei adolescente manuscrisele bunicului

În anul 2000, Ioan Crăciun a început, împreună cu regretatul Gheorghe Chiţa, o colecţie de carte la Editura Ars Docendi, colecţie intitulată „Muscel Câmpulung”. În 2005, li s-a alăturat, cu un suflu nou, profesorul Adrian Săvoiu, devenit lider ca valoare a lucrărilor legate de cultura şi istoria Muscelului. „Ultimul volum înainte să mă pensionez, anul trecut, a fost „Zigzaguri de lumină”, ediţia a doua. Prima ediţie a fost în 2012. Nu puteam să nu mă ataşez proiectului Iulianei de a face şi la Câmpulung această lansare de carte.”, se confesa oaspeţilor săi Ioan Crăciun.

Pentru început, Iuliana Amăriuţei Grigorescu a depănat pentru participanţii la eveniment povestea cărţii. Pentru acest lucru, s-a întors în timp, în anii ’70, când îşi petrecea vacanţele copilăriei la bunica de la Mărcuş, care deţinea manuscrisele bunicului, prezentate, sâmbătă, la Galeria „Arta”. „Deseori, bunica ne arăta aceste manuscrise şi ne spunea despre ele. Uite, asta este poezia „Cruce, ajută!”, favorita ei, o poezie despre bătălia de la Călugăreni, de la 1595, a lui Mihai Viteazul. Noi am rămas cu aceste frumoase amintiri ale poeziilor. Pe la mijlocul anilor ’80, când eram la liceu, mergeam la Olimpiada de Română de la Piteşti şi m-am gândit să fac o lucrare deosebită: să scriu un referat despre manuscrisele bunicului. M-am dus la bunica mea şi i-am spus ce vreau să fac. Ştiind că-mi place literatura, mi-a spus: „Iulico, ia-le şi ai grijă de ele!” Acele cuvinte mi s-au întipărit în minte.”, spunea Iuliana Amăriuţei Grigorescu.

  • Poezia „Cruce, ajută!”, preferata bunicii, a rămas ascunsă timp de opt ani

Anii au trecut şi, în 1998, s-a ivit oportunitatea de a pleca în Canada, împreună cu soţul ei. În 2008, după zece ani, a revenit în ţară şi s-a gândit să ia manuscrisele cu ea. „Le-am luat, le-am citit… am găsit 33 de poezii care mi s-a părut foarte interesante, pe care le-am transcris în calculator în Limba română. L-am sunat pe domnul Crăciun şi l-am rugat să mă ajute să facem un volum de poezii în 2012. Am reuşit şi pentru asta vreau să mulţumesc mamei mele care m-a ajutat, familiei mele din Canada, care m-a încurajat, şi verişorilor mei, care şi ei m-au încurajat în acest proiect. În mod ciudat, din această primă carte şi din ce-am găsit eu lipsea poezia „Cruce, ajută!”. Au trecut încă opt ani… în 2020, pandemia, ştim cu toţii cum a fost, cu timp liber mai mult. În seara de Crăciun, eram împreună cu soţul şi fata mea în faţa focului şi m-am gândit că n-ar fi rău să mai trec o dată prin manuscrise. Le-am luat, le-am ţinut în mână şi dintre ele a căzut poezia „Cruce, ajută!” A fost incredibil ca acea poezie că cadă dintre manuscrise, după ce o căutasem şi trecusem peste ele de zeci de ori. Le-am luat din nou la rând, am găsit încă 31 de poezii, le-am introdus în calculator… aceeaşi poveste.”, a povestit nepoata poetului cum a apărut a doua carte.

Pasul următor a fost contactarea lui Ioan Crăciun pentru o ediţie extinsă. Aşa a apărut volumul „Zigzaguri de lumină”, cu titulatura inspirată de un titlu găsit pe un caiet de-al bunicului. Aşadar, este un nume agreat de învăţătorul Ion Turbatu.

  • Prima pietruire a drumului Mărcuşului a fost făcută de învăţătorul Ion Turbatu

Ion Turbatu s-a născut în anul 1904, în satul Brădet din comuna Brăduleţ, judeţul Muscel, într-o familie de şapte copii, fiind cel mai mare. Au fost trei băieţi şi patru fete. A absolvit şcoala primară la Brădet şi, datorită conjuncturii socio-economice de după Marea Unire din 1918, a avut oportunitatea de a urma Şcoala Pedagogică la Târgu Mureş. „Rar se întâmpla ca un muscelean să meargă la şcoală în Ardeal. Am găsit o poezie datată 1930, în Basarabia. Eu bănuiesc că, după ce a absolvit Şcoala Pedagogică, s-a întors, totuşi, în zona Câmpulung sau Brădet, dar a trebuit să satisfacă stagiul militar în Basarabia. Ştiu că atunci era în jur de doi ani. În 1932, s-a întors în zona Câmpulung, s-a căsătorit cu bunica, Rafira Bulacu. Cei doi s-au stabilit într-o feerie de verdeaţă la Mărcuş. Şi bunica mea era învăţătoare. Cei doi se cunoşteau, îşi scriau şi în franceză, cunoşteau limbi străine. Au avut doi copii, pe tatăl meu, Paul, născut în 1934, şi pe unchiul meu, Emilian Turbatu, născut în 1935. Şi copiii au scris poezie.”, a continuat relatarea Iulianei Amăriuţei Grigorescu.

În 1945, bunicul Iulianei s-a stins prematur din viaţă, la doar 41 de ani, ca urmare a unei intoxicaţii alimentare. „Fiindcă vorbim despre universul cultural al unui învăţător muscelean, aş vrea să vă spun şi perspectiva mea asupra vieţii bunicului. A fost învăţător în mai multe comune aferente zonei Câmpulungului: Godeni, Schitu Goleşti, doi ani a fost învăţător şi la Berevoeşti, Valea Mare. La Godeni a fost şi director de şcoală. Am refăcut împreună cu verişoara mea, doamna Lorica Ivaner, acest drum de la Godeni la Mărcuş. Încerc să-mi imaginez cu ochii minţii cât de greu trebuie să fi fost pentru dascăli să ajungă în locuri care erau destul de departe de ei. Drumurile erau noroioase, proaste, trebuiau să se trezească la cinci dimineaţa, pentru ca la şapte să fie în faţa elevilor. Animalele sălbatice puteau oricând să se încrucişeze pe drum cu ei. Gândiţi-vă şi la un pachet! Pentru noi e atât de simplu să-l luam de la un magazin când ne e foame. Cum era, oare, pentru învăţătorii de altădată, să stea atâtea ore, poate, cu o bucată de mămăligă şi o bucată de brânză la ei? Viaţa era foarte dură. Să fii dascăl atunci însemna să te dăruieşti total. Era nu o profesie, era o vocaţie. Cred că bunicul meu a avut această dăruire totală. Pentru că s-a iniţiat acest proiect frumos să se asfalteze drumul pe Mărcuş, vreau să vă mai spun că bunicul meu a fost primul care a avut o iniţiativă să pietruiască drumul Mărcuşului. Era atunci o potecă mai lată. Prin serbările elevilor, cu sprijinul părinţilor, a reuşit să strângă bani şi să pietruiască. Prima pietruire a drumului Mărcuşului făcută de bunicul nostru.”, a povestit Iuliana Amăriuţei Grigorescu despre învăţătorul poet Ion Turbatu.

Pentru a-i onora amintirea şi creaţia, patru recitatori, toţi aflaţi în relaţii de rudenie cu Ion Turbatu, au prezentat publicului versurile dragi lor: nepoata Iuliana Amăriuţei Grigorescu, educatoarea Lorica Ivaner, nepoată a învăţătorului, Carmen Văleanu, medic la Cluj, tot nepoată, şi Laurenţiu Emilian Turbatu, nepotul poetului, venit din Belgia pentru evenimentul cultural.

Manifestarea a beneficiat de o prezentare a lucrării lansate şi a unor documente interesante realizată de profesorul Adrian Săvoiu, însă acestei secvenţe îi vom acorda o relatare separată.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!