Recent, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş a anunţat că a demarat concursul pentru ocuparea funcţiilor vacante de director şi director adjunct din şcolile din judeţ, sesiunea iunie-octombrie 2022.
În total, în Argeş, sunt scoase la concurs 49 de posturi, 45 pentru director şi 4 pentru director adjunct.
La Câmpulung, n-au director cu concursul luat pe post trei şcoli, Seminarul Teologic Ortodox „Iustin Patriarhul”, „C.D. Aricescu” şi „Oprea Iorgulescu”. În Muscel, sunt scoase la concurs locurile de director de la patru unităţi, fiind vorba de şcolile „I.C. Lăzărescu” Ţiţeşti, Stoeneşti, Valea Mare Pravăţ şi Vultureşti. Perioada de depunere a dosarelor a început pe 28 iunie şi ţine până pe 17 iulie. După evaluarea lor, lista cu admişii va fi publicată pe 22 iulie. După remedierea eventualelor erori, tabelul final cu candidaţii admişi va fi afişat pe 28 iulie. Urmează stabilirea centrelor în care se va desfăşura proba scrisă şi repartizarea candidaţilor pe centre.
Proba scrisă se va ţine pe 8 septembrie, iar rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi cunoscute pe 13 septembrie. Între 19 şi 20 septembrie se constituie comisiile pentru proba interviului, care se va desfăşura în intervalul 22-29 septembrie. Pe 30 septembrie se vor cunoaşte rezultatele finale ale concursului, pe 4 octombrie vor fi validate, iar pe 5 octombrie se vor emite deciziile de numire.
Isabela FILIP
Articolul precedent
Articolul următor