Un ales local de la Berevoeşti şi-a dat demisia din Legislativ din cauză că nu putea ajunge la întrunirile comisiei din care făcea parte, dar şi cele lunare. În locul lui va intra alt coleg de partid.
Schimbarea s-a făcut în „tabăra” PNL. Iancu Pană, în vârstă de 56 de ani, care profesează ca inginer, şi-a dat demisia din Consiliul Local, din cauză că nu putea ajunge la timp la şedinţele lunare ale aleşilor. Pentru înlocuirea lui, administraţia locală a solicitat Judecătoriei Câmpulung validarea altui membru, Dumitru Marian Stana, supleant pe lista PNL la alegerile locale din 27 septembrie 2020. Instanţa s-a pronunţat favorabil pe 15 iunie când Dumitru Marian Stana a fost validat consilier local la Berevoeşti.
Cel mai probabil, acesta îi va lua locul lui Iancu Pană şi în comisia din care acesta făcea parte, de specialitate pentru sănătate, familie, protecţie socială, cultură, culte, învăţământ, relaţii externe, protecţia mediului şi turism, activităţi sportive şi de agrement.
Consiliul Local Berevoeşti are 13 membri, 4 de la PNL (Gheorghe Busuioc, Vasile Robert Badea, Iancu Pană, înlocuit cu Dumitru Marian Stana, Daniel Schioapa), 5 de la PSD (Ioan Păuna, Nicolae Dragoş Pâslaru, George Nicolae Moiceanu, Gheorghe Frăţilă, Vasile Nimară), 3 de la Pro România (Ionel Mazilu, Irinel Mihail Herţea, Romică Bumbeneci) şi unul de la Asociaţia Partida Romilor „Pro Europa” (Constantin Băiaşu).
Isabela FILIP
Articolul următor