Trei elevi de la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”, din Câmpulung, au obţinut recent rezultate notabile la diferite concursuri naţionale la care au participat, demonstrând încă o dată că această prestigioasă unitate de învăţământ din urbea musceleană rămâne un izvor nesecat de cunoaştere şi inspiraţie. Un premiu I, un premiu III şi un premiu special – acestea sunt ultimele performanţe care au pus din nou colegiul câmpulungean pe harta celor mai apreciate instituţii de învăţământ din ţară.
Daria Ştefania Oncioiu, premiul I la Olimpiada Naţională de Limba Italiană
Deşi la „Dinicu” nu se predă Limba Italiană, Daria Ştefania Oncioiu a fost prima pe ţară la olimpiada organizată pentru această materie. A contat foarte mult faptul că a petrecut 11 ani în Italia, dar şi munca asiduă pe care a depus-o în ultimele două luni sub îndrumarea profesoarei Roxana Scărlătescu. Cu această performanţă şi-a asigurat deja un loc la o facultate de limbi străine. „Am reuşit să obţin locul I la Olimpiada Naţională de Limbi Romanice – Limba Italiană, la categoria normal. Am reuşit să obţin acest loc, pentru că m-au îndrumat şi susţinut mereu doamna Roxana Scărlătescu, familia mea şi, bineînţeles, doamna directoare Maria Magdalena Dorcioman. Pot spune că a fost o experienţă foarte frumoasă, am avut foarte multe obiective de vizitat, am avut oportunitatea de a lega noi prietenii şi sunt foarte mândră de ceea ce am realizat. Cu această performanţă o să intru la facultate fără să plătesc şi cred că o să merg la Limbi străine. Am trăit în Italia 11 ani şi vorbesc perfect limba italiană, chiar o consider limba mea maternă, pentru că am stat acolo de la vârsta de şase ani. Nu a fost, însă, uşor să obţin acest loc, pentru că am avut concurenţă serioasă. Au fost la categoria mea, normal, copii care au stat 13-14 ani în Italia. A fost greu şi cu subiectele, la primul am avut un text cu multe întrebări, adevărat sau fals, la subiectul al doilea am avut gramatică… dar m-am pregătit foarte mult cu doamna Roxana Scărlătescu, timp de două luni, cam 2-3 ore zilnic, şi totul a fost bine. Nu puteam obţine acest loc dacă nu învăţam. Poţi să ştii să vorbeşti o limbă perfect, dar gramatica trebuie să o înveţi şi eu chestiile ăstea le-am învăţat când eram foarte mică, în clasa I-a, a II-a şi uitasem total.”, ne-a declarat Daria.
Eduard Mihai Dogaru, premiul al III-lea la Concursul Naţional „Made For Europe”
Premiul al III-lea şi prieteni noi pentru Eduard Mihai Dogaru, elev în clasa a XI-a, la Concursul Naţional „Made For Europe” – Târgovişte, 2022, la care au participat 130 de elevi din 40 de judeţe. Concursul a fost organizat de Ministerul Educaţiei, alături de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, la Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte. Reprezentantul Colegiului Naţional „Dinicu Golescu” a intrat în competiţie cu proiectul PULCHRA „Harta poluării – Impactul antropic asupra municipiului Câmpulung”. „A fost o experienţă interesantă, cu o concurenţă mult mai mare decât la judeţ, 127 de proiecte. A fost destul de greu să concurăm, în special să ne pregătim un discurs care să impresioneze juriul, dar m-am descurcat. Am pregătit un discurs în care, pur şi simplu, am descris proiectul cu care am participat, Reţeaua de senzori şi aplicaţia web. A trebuit să explic cum funcţionează, cine poate accesa şi utilitatea sa. Acest concurs nu a fost o provocare pentru protecţia mediului, a fost o provocare în dezvoltarea aplicaţiei web. Mă gândesc foarte serios să urmez Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti.”, ne-a dezvăluit Eduard. Concursul a avut drept scop „valorizarea și promovarea produselor realizate în cadrul proiectelor finanțate prin programele europene din domeniul educației și formării profesionale”.
Gabriela Pîslaru, premiul special la Olimpiada de Limba Franceză
Emoţii, aglomeraţie, discuţii în franceză, râsete, nerăbdare şi asumare – aceasta a fost atmosfera din Bănie, de la Craiova, în timpul primei săptămâni din vacanţa de Paşti, pentru sute de elevi din ţară calificaţi la etapa naţională a Olimpiadei de Limba Franceză. Printre aceştia şi Gabriela Pîslaru, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”, din Câmpulung, care a obţinut un premiu special. “Am fost reprezentanta judeţului Argeş la Olimpiada Naţională de Limba Franceză, iar pentru mine a fost o oportunitate măreaţă. În toţi aceşti ani am participat la olimpiadele judeţene, dar acum a fost pentru prima dată când am participat la olimpiada naţională. A fost o experienţă nouă, unică, am avut ocazia să cunosc diverşi colegi din diverse zone ale României şi a fost foarte interesant. Am avut şi o pregătire specială, în timpul liber făceam diverse exerciţii, de gramatică, audio, pentru că am avut şi proba orală şi proba audio şi era necesară o pregătire aprofundată. Nu mi s-a părut atât de greu, deoarece am o experienţă în spate, am mai participat şi în alţi ani, dar, totuşi, am avut emoţii. Fiind faza naţională a trebuit să am o gândire mai bună. Aş vrea să merg la o facultate în domeniul limbilor străine, dar încă nu sunt sigură.”, ne-a mărturisit Gabriela. Narcis MANOLE