02/07/2026

Cei doi peisagişti care au analizat starea arborilor au vorbit despre toaletarea greşită a teilor

La conferinţa de presă pe care cei doi peisagişti au susţinut-o alături de primăriţa Elena Lasconi, aceştia s-au referit la toaletarea greşită executată în decursul timpului, care este musai să fie corectată. Stilul de tundere, în „scaun”, va fi păstrat, dar va fi îmbunătăţit, estetic vorbind.

  • Pentru uscăciunea frunzelor nu este de vină un dăunător, ciuperci ori fungi

O simplă plimbare pe Bulevardul „Pardon” i-a condus pe peisagiştii care au analizat starea pomilor la concluzia că toaletarea s-a făcut neglijând aspectul estetic. „Ar fi bine să reuşim să gândim această toaletare exact ca la frizer, un pic mai estetic, corelată cu partea fito-sanitară. Eu cred că se poate 100%.”, a precizat peisagistul Nicolas Triboi. „Plecăm de la o situaţie existentă grea, dar nu imposibilă. Dacă ai început cu tunderea în scaun, n-ai încotro, trebuie s-o continui, dacă vrei să păstrezi aceşti arbori. La ce aspect vrei să ajungi, aici este o propunere a noastră, dar, practic, sunt nişte arbori supuşi unui stres urban şi problema deranjantă se va vedea când vor înfrunzi. Uscăciunea frunzelor a fost identificată şi înţelegem de ce a avut loc. Nu este vorba despre un dăunător, de ciuperci, de fungi. Tratamentul fitosanitar nu se justifică.”, a precizat colegul acestuia, Cristian Voinescu.

În opinia lui Nicolas Triboi, exprimată înainte să se pronunţe specialistul care urma să consulte arborii cu tomograf şi rezistograf, şapte-opt pomi erau pe lista de tăiere. „Restul vor fi menţinuţi, trataţi, îngrijiţi şi o să profităm de această ocazie ca să avem o gândire pe termen scurt, mediu şi lung pentru acest patrimoniu arboricol al oraşului care să fie exemplar, cred eu, chiar la nivel naţional.”, a mai spus acesta.

Pe Nicolas, diversitatea arborilor şi diversitatea vârstei acestora îl face să asocieze tabloul bulevardului cu unul de familie. „Când facem o poză de familie sau când ne gândim la diversitate, este mult mai frumos să vezi şi bătrâni, şi copii, şi bebeluşi într-un context. Chiar şi acum dacă ne uităm avem şi un castan, şi un tei mic care a fost plantat foarte bine, un dud, sunt elemente care nu pot fi considerate neplăcute vizual.”, a precizat inginerul peisagistul.

  • Toaletare chiar din timpul verii

Cu sau fără tăieri de arbori, plantările sunt obligatorii, pentru că „aliniamentul este discontinuu pe mai multe zone. Sunt zone în care arborii lipsesc, pasul nu se respectă. Acolo, din start o să şi propunem să plantăm nişte arbori tineri, care, în paralel cu păstrarea fondului arborilor care intră în mentenanţă, cu arborii maturi, o să crească nestingheriţi. Oricum, se va ajunge la etapa de plantări de arbori pentru mediul urban. Ne decidem asupra sortimentului de specii.”, a încheiat Cristian Voinescu.

Elena Lasconi a vrut să afle de la invitaţii săi dacă toaletarea se face acum sau la toamnă. În general, tăierile propuse în scop de regenerare a pomilor se produc chiar în timpul verii, în perioada de vegetaţie, când planta se cicatrizează mai bine, susţine Nicolas Triboi.

„Atunci când faci aceste toaletări vara, îţi dai seama de cioturi şi uscături. Poţi să-ţi dai seama ce ramuri tunzi, să înlături cioturile şi uscăturile. Într-adevăr, se face în sezonul de vară, pentru ca arborele să aibă capacitatea mai bună de a-şi închide rănile, formând acel ţesut de calus. La tăierea în scaun nu vor fi niciodată rănile închise 100%, dar arborele îşi ia nişte măsuri genetice. Şi vara şi le ia cel mai bine ca să creeze acest ţesut de a-şi închide rănile.”, a precizat Cristian Voinescu.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!