Prin proiectul „Sprijin educaţional, pe bază de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajaţi”, lansat anul trecut, beneficiarii vor primi câte 500 de lei pe an pentru a cumpăra rechizite. Valoarea tichetului social, pe suport electronic, pentru sprijin educaţional poate fi actualizată anual.
Tichetele sociale acordate destinatarilor finali au ca sursă de finanţare Programul Operaţional POAD 2014-2020 şi cheltuielile se efectuează în limita bugetului disponibil pentru această măsură. Fiecare document social este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă şi va conţine mai multe informaţii înscrise pe suportul electronic sau stocate într-un alt mod în acesta, ca numele şi adresa emitentului şi datele sale de identificare; perioada de valabilitate a suportului electronic; numele, prenumele şi codul numeric personal ale destinatarului final eligibil şi/sau ale unui părinte/ale reprezentantului legal/ale tutorelui; interdicţia de a fi utilizat pentru alte scopuri decât cel pentru care a fost emis.
În Argeş sunt 110 unităţi de învăţământ eligibile. Dintre acestea cinci sunt din Câmpulung şi 25 din Muscel. La Câmpulung este vorba de Şcolile „Theodor Aman”, „Oprea Iorgulescu”, „Nanu Muscel”, „C.D. Aricescu” şi Colegiul Pedagogic „Carol I”; iar în Muscel, de Şcolile Bălileşti, Broşteni-Aninoasa, Vultureşti, Valea Mare Pravăţ, Ţiţeşti, Stâlpeni, Schitu Goleşti, Rucăr, Poienarii de Muscel, Mioarele, Mihăeşti, Lereşti, Hârtieşti, Coteşti-Godeni, Dragoslavele, Davideşti, Dârmăneşti, Podu Dâmboviţei, Coşeşti, Cetăţeni, Bughea de Sus, Bughea de Jos, Boteni, Berevoeşti şi Liceul „Victor Slăvescu” Rucăr.
Articolul precedent