26/04/2025

Suspecţi că au furat două maşini, arestaţi preventiv

Pe 9 martie, poliţiştii de la Câmpulung au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute ar fi sustras din două curţi din Berevoeşti un autoturism şi o autoutilitară, în condiţiile în care acestea erau neasigurate şi cu cheile în contact. Ambele autovehicule au fost găsite, una avariată şi abandonată într-un şanţ, iar cealaltă părăsită pe un câmp. În scurt timp au fost identificaţi şi făptaşii, doi tineri din aceeaşi comună.

O maşină abandonată în şanţ, cealaltă pe câmp
Primul autoturism furat este un Volkswagen. Hoţii au intrat într-o curte, în noaptea de 8 spre 9 martie, şi au găsit maşina cu portiera descuiată şi cheile în contact. Nu au rezistat tentaţiei şi au demarat cu maşina din satul Gămăceşti. Au ajuns doar până în centrul comunei, că cel de la volan, fără permis, a pierdut controlul şi s-a oprit cu maşina în şanţ, unde au abandonat-o. „Norocul” le-a surâs în apropiere, unde au descoperit, tot într-o curte, un microbuz Iveco Daily, la fel ca autoturismul, cu portiera descuiată şi cheile în contact. Infractorii au pornit şi, de data asta, cursa a fost mai lungă, oamenii legii descoperind autoutilitara la Mărăcineni, pe un câmp.

Suspecţi de furt calificat şi conducere fără drept, arestaţi preventiv
În urma cercetărilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Câmpulung, împreună cu cei ai Secţiei de Poliţie Rurală Schitu Goleşti, au fost identificaţi doi tineri, ambii din Berevoeşti, bănuiţi de săvârşirea faptelor. Aceştia sunt Alin Ben Marinoiu, de 20 de ani, şi Avram Beniamin Tinca, de 21 de ani, prinşi pe 9 martie. În urma investigaţiilor şi activităţilor operative desfăşurate, poliţiştii au stabilit că aceştia au încercat chiar să vândă microbuzul, oferindu-l spre vânzare mai multor persoane.
Aceştia sunt acuzaţi de furt calificat şi conducere fără drept, ancheta fiind făcută sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
După administrarea probatorului, suspecţii au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, iar pe 10 martie, au ajuns în faţa magistraţilor Judecătoriei Câmpulung, care au admis propunerea Parchetului şi au dispus arestarea lor preventivă pe o durată de 30 de zile, până pe 8 aprilie 2022, inclusiv. Instanţa le-a respins solicitările celor doi, care au vrut arest la domiciliu sau control judiciar.
Hotărârea Judecătoriei a fost atacată de suspecţi. Tribunalul Argeş, unde se judecă apelul, se pronunţă astăzi. Adrian TĂNASE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!