Mai multe zeci de mame cu copii, fugite din calea războiului din Ucraina, sunt cazate la muscelenii cu suflet mare, care le-au pus la dispoziţie apartamente sau pensiuni. În Câmpulung sunt 13 refugiaţi în evidenţă, iar la Stoeneşti alţi 23, de care ştim noi, posibil să mai fie şi alţii. În Câmpulung se află în grija unor oameni de bine 7 adulţi şi 6 copii, cazaţi în trei locaţii. Dintre cei 13, ieri au sosit 5. Este vorba de soţia ucraineancă a unui câmpulungean, care a venit cu încă 4 persoane, 2 copii şi 2 adulţi.
Cine are cunoştinţă de persoane care au primit refugiaţi şi n-au informat autorităţile trebuie să anunţe la Poliţie
Elena Lasconi este conştientă că trebuie să pună la punct acţiuni de monitorizare ca la carte în eventualitatea înmulţirii străinilor pe teritoriul Câmpulungului. În oraş şi în comune din vecinătate au sosit mame cu copii. În cazul municipiului, marţi, 1 martie, era vorba despre o singură persoană adultă şi cei doi copii ai săi.
Ea a anunţat că la Câmpulung se va proceda în următoarea manieră. „Dacă, de exemplu, cei care vor să-i primească nu anunţă, iar cei care ştiu că vecinul, vecina, cineva a adus acasă un refugiat, să anunţe Poliţia. Eu voi colabora cu Poliţia Municipală şi, în momentul în care vom avea clar punctele în care sunt refugiaţi, voi trimite o comisie formată din trei angajaţi de la Direcţia de Asistenţă Socială, pentru a monitoriza aceste familii. Eu cred că aşa trebuie să procedez, pentru că, în primul rând, mă gândesc la siguranţa oamenilor. Mă gândesc şi la siguranţa câmpulungenilor. Pentru că nu ai de unde să ştii cine îţi intră în casă.”, a mai spus şefa Executivului.
Mama cu copii care a ajuns la Câmpulung nu a stat decât câteva zile, după care a luat drumul către rudele din Bulgaria. Informaţia prezenţei unei mame cu copii la Câmpulung a ajuns la Elena Lasconi, pentru că a fost anunţată de persoana care îi cazează.
„Eu aş putea să trimit şi să aducem o sută de mame şi copii. Dar aş vrea neapărat să fie monitorizaţi. Vreau să ştiu de existenţa lor, vreau să iau legătura şi cu Poliţia, chiar dacă stau mai puţin de 15 zile.”, a încheiat conducătoarea Câmpulungului. “E.M.”
Articolul precedent
Articolul următor