De mai multe săptămâni, cei care deţineau buticuri pe proprietatea Autogării Câmpulung au început să le demoleze, iar unele construcţii din termopan pur şi simplu au dispărut. N-au mai rămas în picioare decât chioşcurile în care se vindeau ziare şi cel al florăriei, în care nu se mai desfăşoară nicio activitate, singurul funcţional fiind cel cu produse de patiserie. Primul care a dispărut a fost barul de pa latura vestică a clădirii Autogării, cu terasa, care era între clădirea autogării şi florărie, rămânând în urmă un ditamai mormanul de moloz, resturi de plăci de rigips şi şinele pe care acestea au fost prinse, făcând zona şi mai sinistră. Mizerie a rămas şi în locul fostului magazinaş de la trecerea de pietoni, spre Rotunda, unde se vindeau legume şi fructe şi gogoşi.
A dispărut inclusiv gardul metalic de pe latura nordică a Autogării, dar şi lanţul care împiedica maşinile să intre, de pe strada Dumitru Alimănişteanu, ieşind la iveală altă dezordine şi tot felul de mizerii aruncate în curtea autobazei, mai ales în zona fostelor pompe de alimentare cu carburant.
Pentru că nu sunt actualizate Autorizaţiile de Construire pe site-ul Primăriei Câmpulung, nu ştim dacă proprietarului terenului de la Autogară i-a fost eliberat un astfel de document. Pentru imobilul din Bulevardul Ion Mihalache, nr. 102, există trei certificate de urbanism. Unul emis pe 18 octombrie 2021, pentru „lucrări de desfiinţare construcţii şi instalaţii aferente existente pe amplasament, organizare de şantier.” Al doilea act premergător Autorizaţiei de Construire a fost semnat pe 21 octombrie 2021, pentru „construire magazin „Penny Market” şi magazine cu produse din carne şi brânzeturi (parter), acces auto, amenajări exterioare, sistematizare vertical, reclame pe faţade şi parcare, totem publicitar, împrejmuire, branşamente la utilităţi, montare post trafo, organizare şantier”. Cel mai recent Certificat de Urbanism a fost eliberat pe 21 decembrie 2021, şi se referă la „construire centru comercial, gospodărie de apă şi împrejmuire, racordare la utilităţi, amenajare parcare, amenajare acces auto şi pietonal, amplasare mijloace publicitare, organizare de şantier şi montare post de transformare”.