Din cauză că bordurile au ajuns la nivelul asfaltului, câmpulungenii care au case pe Bulevardul Ion Mihalache, între tipografia „GIG” şi semaforul de la Liceul „Dan Barbilian” se trezesc cu curţile inundate atunci când precipitaţiile sunt mai însemnate.
Pentru a evita asta, administraţia locală a prins în programul ADP pe anul acesta lucrări de înlocuire a bordurilor în zona amintită, fiind o acţiune absolut necesară pentru a proteja proprietăţile oamenilor de furia apelor care se scurg de pe dealul Creţişoara.
S-a început din apropierea semafoarelor, iar astăzi, muncitorii ADP erau cu lucrările în zona de vizavi de Autogară. Bordurile vechi fiind scoase zilele trecute, echipa lucra la amenaja locului pentru cele noi.
Când vremea va fi favorabilă şi va fi pornită staţia de asfalt, va fi refăcut şi trotuarul pe acest tronson.