26/04/2025

Şase medalii pentru atleţii de la LPS, la Campionatele Naţionale de sală

Timp de trei zile, între 25 şi 27 februarie, Sala de Atletism „Ioan Soter” din cadrul CSN Bucureşti „Lia Manoliu”, a găzduit etapa finală a Campionatelor Naţionale de sală rezervate seniorilor (ediţia 52), tineretului (ediţia 39) şi probe combinate, competiţie desfăşurată în premieră după modelul întrecerilor internaţionale de anvergură, cu calificări la toate probele de concurs.
Aşa cum ne-au obişnuit, atleţii Liceului cu Program Sportiv, care s-au înscris la competiţie, au obţinut rezultate foarte bune. Patru dintre cei cinci atleţi participanţi au urcat pe podiumul de premiere. Sportivii de la LPS au dominat probele combinate, obţinând şase medalii, două de aur, două de argint şi două de bronz.
Atleta Alexandra Valentina Stîrcea a participat la aruncarea greutăţii, cu 12,93 metri situându-se pe locul 4, la tineret. Cu medalii de aur a venit de la Campionatele Naţionale în sală Constantin Dinescu, la heptatlon seniori şi tineret, acumulând 4.747 puncte.
Medaliile de argint sunt în palmaresul lui Ionuţ George Iordache, obţinute la heptatlon seniori şi tineret, în total 4.275 puncte. Tot la heptatlon, Nicolae Ionuţ Gabriel Ispăşanu s-a clasat pe locul trei, la tineret, cu 3.889 puncte.
La pentatlon, tineret, Georgiana Lavinia Ciurea a acumulat 3.431 puncte şi s-a situat pe locul trei.
Sportivii Liceului cu Program Sportiv Câmpulung au fost pregătiţi de profesorii Gigi Ivan, Daniela Leanca şi Doina Rusu.
„Campionatul Naţional de Seniori şi Tineret U23 Bucureşti 2022! LPS Câmpulung a dominat probele Combinate de Seniori şi Tineret U23! 6 medalii, două de aur: Constantin Dinescu, două de argint: George Iordache şi una de bronz: Ionuţ Ispăşanu, la masculin, şi o medalie de bronz la feminin, Georgiana Ciurea! Felicitări pentru muncă şi dăruirea depusă! Felicitări campionilor mei, sunteţi cei mai buni din ţară!”, a transmis antrenorul Gigi Ivan. Isabela FILIP

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!