Echipajul masculin de bob 4 persoane format din Mihai Tentea, Ciprian Daroczi, Raul Dobre (sportivi legitimaţi la CS Muscel Câmpulung) şi Cristian Radu s-a clasat, după patru manşe de concurs, ultima desfăşurându-se duminică, pe locul 13 la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing.
Sportivii pregătiţi de musceleanul Iulian Păcioianu ocupau locul 10 după primele două manşe, disputate vineri, şi sperau să termine concursul cel puţin pe acelaşi loc. În ultimele două manşe, însă, s-au clasat pe locurile 14 (59.30), respectiv 18 (59.93), astfel că în final au ocupat locul 13, la egalitate cu un echipaj din SUA. Potrivit COSR, la Beijing România a înregistrat cea mai bună performanţă la bob 4 persoane după Jocurile Olimpice de la Sarajevo din 1984. „ „Balaurul” cu 4 capete al României s-a luat la luptă cu „Dragonul” de la Yanqing și a ieșit onorabil din această bătălie. Team România a înregistrat cel mai bun loc ocupat la bob de 4 persoane după JO Sarajevo 1984. În China românii au terminat pe locul 13, la egalitate cu un echipaj al Statelor Unite, o poziție bună pentru echipajul condus cu multă calmitate și atenție de către Mihai Tentea. Băieții lui Iulian Păcioianu au arătat azi că sunt uniți, au avut atitudine și au concurat toți pentru unul. Felicitări băieți, suntem mândri de voi! Team Romania vă susține!”, este mesajul transmis de Comitetul Olimpis şi Sportiv Român. În această probă aurul a revenit echipei Germaniei (Francesco Friedrich, Thorsten Margis, Candy Bauer şi Alexander Schueller), cu timpul de 3.54.30. Pe locul s-a clasat tot un echipaj german (Johannes Lochner, Florian Bauer, Cristopher Webber şi Christian Rasp), la 0,37 s de învingători, iar medalia de bronz a fost cucerită de bobul canadian (Justin Kripps, Ryan Sommer, Cam Stones, Benjamin Cakwell), care a sosit la 0,79 s de echipajul de pe primul loc. Narcis MANOLE