Un incident şocant s-a petrecut aseară în biroul primarului Ion Georgescu de la Mioveni. Doi bărbaţi au dat buzna în birou şi unul dintre ei l-a îmbrâncit pe edil. Este vorba de Stelian Crăciun, de 55 de ani, din Mărăcineni, unul dintre cei mai cunoscuţi interlopi din Argeş şi omul de afaceri Daniel Otobîcu, care l-a îmbrâncit pe primar. Aceştia l-au minţit pe paznic că sunt aşteptaţi. Cu cei doi veniseră încă două persoane, care au rămas în faţa Primăriei Mioveni. După incident, agresorii au ajuns la sediul Poliţiei, pentru audieri. După administrarea probatoriului, Stelian Crăciun a fost reţinut pe bază de ordonanţă, iar Daniel Otobîcu este cercetat în stare de libertate.
Despre cele petrecute, redactorii de la „Curierul Zilei” au vorbit cu primarul Ion Georgescu, care le-a declarat: „În jurul orei 21.15 numitul Stelică Crăciun şi încă o persoană, m-am trezit cu ei în birou, după ce i-au spus agentului de pază că au vorbit cu mine la telefon şi îi aştept. Când l-am văzut în birou a început să mă apostrofeze pe mine şi pe fostul comisar Mihalcea şi l-am întrebat ce caută aici la ora asta, având în vedere că în ultimii 5-6 ani eu nu am avut niciun schimb de vorbe cu el? Am ieşit din birou, am chemat paznicul. A fost o altercaţie în interior. Apoi paznicul împreună cu mine l-am scos afară. Am chemat Poliţia. Am văzut afară că era un Jeep în care, cu el erau 4 persoane. M-a lovit.”
În legătură cu incidentul, reprezentanţii IPJ Argeş au transmis: „În jurul orei 21.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că primarul localităţii ar fi fost agresat, pe fondul unei stări conflictuale cu două persoane, în timp ce se aflau la sediul instituţiei. Poliţiştii au identificat persoanele implicate, care au fost conduse la sediul poliţiei pentru cercetări. În urma administrării probatoriului, în dimineaţa zilei de 12 februarie 2022, a fost dispusă măsura reţinerii, pe bază de ordonanţă, faţă de un bărbat de 55 de ani, din Mărăcineni. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun.”