0.5 C
Campulung Muscel
10/02/2025

S-a semnat protocolul pentru Studiul de Fezabilitate al centurii ocolitoare a municipiului Curtea de Argeş

Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliul Local Curtea de Argeş din data de 25 ianuarie 2022 a figurat proiectul de hotărâre cu nr. 12, pentru aprobarea încheierii unui parteneriat între Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR) şi UAT Municipiul Curtea de Argeş, în vederea implementării în comun a proiectului „Elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii Varianta de ocolire Curtea de Argeş”.

Consilierii locali din Curtea de Argeş au luat la cunoştinţă Referatul de aprobare nr. 1847/17.01.2022, Raportul de specialitate nr. 1984/18.01.2022, Adresa Ministerului Transportului şi Infrastructurii nr. 49018 din 09.12.2021, prin care eram informaţi că în cadrul Master-Planului General de Transport al României, respectiv în cadrul Planului Investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2020-2030, este propusă la finanţare din cadrul POT 2021-2027 şi „Varianta de ocolire Curtea de Argeş”, O.U.G. nr. 88/2020 privind instituirea unor măsuri, precum şi acordarea unui sprijin financiar pentru pregătirea portofoliului de proiecte în domenii considerate prioritare pentru perioada de programe 2021-2027, precum şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, Obiectivul specific 2.2 – Creşterea accesibilităţii zonelor cu o conectivitate redusă la infrastructura rutieră a TEN-T, şi au aprobat proiectul de hotărâre.0

Astfel, va fi încheiat un parteneriat între Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR) şi UAT Municipiul Curtea de Argeş, în vederea implementării în comun a proiectului „Elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii Varianta de ocolire Curtea de Argeş”. S-a aprobat şi promovarea, în parteneriat, a proiectului „Elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii Varianta de ocolire Curtea de Argeş”, în vederea accesării de fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, Obiectivul specific 2.2 – Creşterea accesibilităţii zonelor cu o conectivitate redusă la infrastructura rutieră a TEN-T. În plus, primarul municipiului Curtea de Argeş, Constantin Panţurescu, a fost împuternicit să semneze Protocolul de colaborare şi toate actele necesare în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor hotărârii amintite.

Miercuri, 9 februarie 2022, parteneriatul s-a concretizat, fiind semnat de viceprim-ministrul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii şi de către primarul Constantin Panţurescu. „În continuarea procesului de descentralizare a proiectelor de infrastructură rutieră, am semnat astăzi 6 protocoale cu autorităţile locale. Printre acestea să află şi Elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Varianta de ocolire Curtea de Argeş”. Prin această abordare îmi doresc să urgentăm proiectarea şi construcţia mai multor obiective cu impact local”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Vă reamintim că Varianta de ocolire Curtea de Argeş are o lungime estimată 7,8 km şi un cost estimat 25,7 milioane euro. Sursa de finanţare este din fonduri externe nerambursabile.

(sursă informaţii şi foto: politikia.ro)

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!