10.5 C
Campulung Muscel
16/05/2025

Trei argeşeni în noua conducere a Senatului

Senatul a stabilit marţi, 1 februarie 2022, componenţa Biroului Permanent pentru prima sesiune ordinară a acestui an. Membrii Biroului Permanent au fost aleşi, în afară de preşedintele Senatului, care se alege la începutul legislaturii sau când se schimbă majoritatea parlamentară, prin vot secret electronic. În cadrul şedinţei conduse de preşedintele Senatului, Florin Cîţu, senatorii s-au exprimat în favoarea componenţei Biroului Permanent cu 99 de voturi „pentru”.
În noua conducere a Senatului au fost aleşi şi trei senatori argeşeni. Alina Ştefania Gorghiu (PNL) este unul dintre cei patru vicepreşedinţi ai Biroului Permanent, Ion Narcis Mircescu (USR) a fost ales secretar, iar Cristina Mariana Stocheci, chestor.
Ca vicepreşedinţi, conducerea este completată de Robert Marius Cazangiu şi Paul Stănescu, de la PSD, şi Virgil Guran, de la PNL. Secretari ai Biroului Permanent al Senatului mai sunt Ion Mocioalcă (PSD), Eugen Pîrvulescu (PNL) şi Sorin Lavrig (AUR). Iar în funcţia de chestor au mai fost aleşi Marius Alexandru Dunca (PSD), Sergiu Cosmin Vlad (USR) şi Attila Laszlo (UDMR).
Săptămâna trecută, CCR a respins sesizarea USR şi a decis că revocarea Ancăi Dragu din fruntea Senatului a fost constituţională. Isabela FILIP

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!