11 C
Campulung Muscel
23/05/2024

Amendă pentru bughenii care nu-şi înregistrează la Primărie căruţele şi utilajele agricole

La două luni de când a fost aprobată hotărârea, a trecut prin Consiliul Local Bughea de Jos şi regulamentul pentru înregistrarea, evidenţa şi radierea vehiculelor de pe raza comunei, care nu se supun înmatriculării. Unul similar era deja în vigoare de mai bine de 10 ani, dar trebuia actualizat cu noutăţile legislative, motiv pentru care administraţia locală a cerut părerea Serviciului Public Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Argeş (SPRPCI), dar fără a primi răspuns la trei luni de la solicitarea punctului de vedere. Normele aprobate de aleşii de la Bughea de Jos, pe 27 ianuarie 2022, fac referire la vehiculele autopropulsate, dar şi cele cu tracţiune animală. După ce le înscriu la Primărie, proprietarii lor vor avea mai multe obligaţii pe care, dacă nu le respectă, pot fi sancţionaţi.

Primarul Tănăsescu: „Poate determinăm comunitatea de romi din Valea Măcelarului să-şi înregistreze toate vehiculele cu tracţiune animală”

Înainte de a fi supus discuţiei consilierilor locali de la Bughea de Jos proiectul de hotărâre cu Regulamentul pentru înregistrarea, evidenţa şi radierea vehiculelor de pe raza comunei, care nu se supun înmatriculării, primarul Dorel Tănăescu a făcut o succintă descriere a lui.
„Având în vedere că funcţionăm cu regulamentul de cel puţin 10 ani, privind înregistrarea şi radierea vehiculelor de pe raza comunei Bughea de Jos, care nu se supun înmatriculării, am considerat că este momentul să-l reactualizăm şi să venim, dacă este cazul, cu noutăţi legislative în el, alte precizări, motiv pentru care am iniţiat acest proiect de hotărâre. Vă informez că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la aprobarea acestui proiect cu regulamentul pentru înregistrarea şi evidenţa mijloacelor de transport care nu se supun înmatriculării, s-a înaintat o adresă către Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor la data de 3 noiembrie 2021, s-a mai revenit la această adresă la direcţia pe care am enunţat-o, prin alte adrese, trimise pe email, nu ne-au dat niciun răspuns. În trei luni n-au catadicsit să ne dea un răspuns. Motiv pentru care considerăm că, şi având în vedere experienţa pe care o am din anii anteriori, este bine să vin în Consiliul Local cu acest regulament. În prima parte, aprobarea regulamentului, taxele care se percep şi, după aceea, tot ceea ce trebuie, extras din regulamentul de circulaţie rutieră. Au fost unele discuţii în comisiile de specialitate şi, acum, dumneavoastră, dacă mai aveţi probleme, puteţi să le ridicaţi şi să le discutăm. Eu am considerat că este cazul să-l actualizăm şi poate mai acţionăm în virtutea acestui regulament, să determinăm comunitatea de romi din Valea Măcelarului să-şi înregistreze toate vehiculele cu tracţiune animală, plus că întâmplarea face că mai sunt şi motocultoare. Zilele trecute, Poliţia, care a oprit un vehicul, pe drumul comunal Centru – Mănăstirea Ciocanu, mi-a cerut relaţii, vehicul neînmatriculat, neînregistrat, nenimic. În cazul în care nu adoptăm o astfel de hotărâre, cu regulamentul aferent, punem cetăţenii într-o situaţie destul de neplăcută, să nu aibă posibilitatea să înregistreze un vehicul, care este supus prin lege înregistrării.”, a declarat edilul Dorel Tănăsescu.

Cât costă înregistrarea vehiculelor la Bughea de Jos

Ca sume, administraţia de la Bughea de Jos a stabilit taxa de eliberare a certificatului de înregistrare, care include şi contravaloarea plăcuţelor, la 50 lei, pentru vehiculele autopropulsate; 40 lei, pentru mopede; 25 lei, pentru utilajele cu tracţiune animală. Aceste taxe vor fi actualizate în funcţie de creşterea indicilor de consum.
În cazul deteriorării sau pierderii plăcuţelor de înmatriculare, se pot elibera altele contra a 25 lei. Comuna şi instituţiile subordonate Consiliului Local Bughea de Jos sunt scutite de la plata acestei taxe, de înregistrare pentru vehicule.
La înregistrare, vehiculului i se atribuie un număr de înregistrare şi, după caz, una sau două plăcuţe, care vor avea fondul reflectorizant, de culoare galbenă, iar literele şi cifrele, în relief, de culoare neagră. Acesta va fi compus din denumirea localităţii şi a judeţului (abreviată), scrise cu litere cu caractere latine, majuscule, precum şi dintr-un număr de ordine, format din cifre arabe.

Ce presupune înregistrarea

Noul Regulament pentru înregistrarea, evidenţa şi radierea vehiculelor de pe raza comunei Bughea de Jos, care nu se supun înmatriculării, descrie fiecare categorie în parte. Astfel, moped – vehicul cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie nu depăşeşte 45 km/h şi care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 50 cmc sau cu un motor electric, de cel mult 4 kw; vehicul – sistem mecanic, care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsie, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări; tractor agricol sau forestier – orice vehicul cu motor, care circulă pe roţi sau pe şenile, având cel puţin două axe, conceput pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acţiona anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră; remorcă – vehicul fără motor, destinat a fi tractat de autovehicul sau de un tractor agricol sau forestier; semniremorcă – remorcă a cărei masă totală maximă autorizată este preluată de către un autovehicul sau de către un tractor agricol sau forestier.
Acestea, pentru a fi înregistrate sau admise în circulaţie trebuie să fie omologate în condiţiile legii.
Pentru a fi înregistrate şi a circula pe drumurile publice din Bughea de Jos, vehiculele pentru care nu există obligaţia înmatriculării trebuie să fie în bună stare de funcţionare şi să îndeplinească condiţiile tehnice minime stabilite în cartea tehnică sau în fişa vehiculului, completată de solicitant pe propria răspundere.
Proprietarii vehiculelor enumerate mai sus, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice, cu domiciliul sau sediul în Bughea de Jos, sunt obligaţi să le înregistreze înainte de a le pune în circulaţie. Dar, regulamentul prevede şi posibilitatea radierii lor.
După ce-şi înregistrează vehiculele la Primărie, deţinătorii lor au obligaţia să-şi monteze pe acestea, după caz, una sau două plăcuţe cu numărul de înregistrare.
De asemenea, persoanele fizice sau juridice, care au vehicule înregistrate în alte localităţi şi îşi stabilesc domiciliul în Bughea de Jos, au obligaţia să le înregistreze în termen de 30 de zile de la mutare. Asta presupune să se prezinte la Primărie cu o cerere tipizată; actul de proprietate al vehiculului; actul de identitate sau certificatul de înregistrare eliberat de Registrul Comerţului; dovada plăţi taxei de înregistrare pentru vehiculele care nu se supun înmatriculării, eliberată de către Serviciul Impozite şi Taxe Locale, din cadrul Primăriei; cartea de identitate a vehiculului, factura, contractul de vânzare cumpărare (după caz); dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice (după caz); dovada asigurării obligatorie pentru răspundere civilă (după caz); dovada asigurării parcării într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii (după caz); fişa tehnică a vehiculului completată de solicitant pe propria răspundere; dovada plăţii contravalorii certificatului de înregistrare (chitanţă, ordin de plată); dovada plăţii contravalorii plăcuţei sau plăcuţelor cu numărul de înregistrare.
În cazul în care intervin schimbări de date referitoare la proprietar sau vehicul, este obligatoriu să fie anunţate, pentru emiterea unui nou certificat de înregistrare, în maxim 30 de zile de la data la care a survenit modificare.
Conform Regulamentului, este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor neînregistrare sau care nu poartă plăcuţe de înregistrare, precum şi circulaţia lor pe alte trasee decât cele stabilite în avizul de traseu. În plus, persoanele fizice, deţinătoare de astfel de vehicule, mai au ca obligaţii să elibereze foaie de parcurs sau ordin de serviciu pentru cele care pleacă în cursă; să instaleze la intrările şi ieşirile din garaje şi depouri indicatoare de prevenire privind condiţiile de circulaţie a acestora pe drumurile publice.

Bughenii trebuie să poarte plăcuţe de înregistrare şi la căruţe

Bughenii trebuie să-şi înregistreze la Primărie căruţele, având nevoie de mai puţine acte pentru a intra în legalitate, adică: o cerere; actul de proprietate; dovada asigurării parcării atelajului într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii (după caz); declaraţie pe propria răspundere că solicitantul este proprietarul vehiculului pentru care solicită înregistrarea; dovada plăţii contravalorii certificatului de înregistrare şi a plăcuţelor aferente.
Există şi posibilitatea radierii vehiculului din evidenţa Primăriei Bughea de Jos, fiind enumerate opt cazuri în care se poate face, fiind interzisă circulaţia pe drumurile publice a unui vehicul radiat.

Proprietarii de vehicule înregistrate la Primărie au obligaţii şi pot fi sancţionaţi

Proprietarii tuturor categoriilor de vehicule înregistrare la comună au şi obligaţii. De exemplu, să anunţe autorităţile pierderea, furtul sau distrugerea certificatului, în cel mult 48 de ore de la constatare; să ceară eliberarea unui nou document în locul celui furat, pierdut, distrus, iar dacă, între timp, a intrat în posesia acestuia din urmă, să-l depună la autoritatea emitentă; în cazul tractoarelor, să fie dotate, din construcţie, cu instalaţii de iluminare, semnalizare luminoasă şi avertizare sonoră, omologate; mopedele să fie echipate cu instalaţie de frânare, avertizare sonoră, luminoasă; iar în cazul căruţelor, să fie dotate cu dispozitive fluorescente-reflectorizante de culoare albă, în faţă, iar în spate cu două astfel de dispozitive, plăcuţele de înregistrare, iar atunci când plouă torenţial, ninge sau este ceaţă densă, precum şi pe timpul nopţii să fie prevăzute în plus, pe partea stângă, cu cel puţin o lumină de culoare albă sau galbenă, undeva la nivelul roţilor, dar şi pe harnaşamentul animalului să aibă aplicate materiale reflectorizante pentru a fi observat cu uşurinţă de către ceilalţi participanţi la trafic.
La capitulul sancţiuni, cei care nu respectă prevederile acestui Regulament sunt amendaţi cu 50 lei, dacă nu declară pierderea certificatului de înregistrare, iar cu 100 de lei, dacă nu solicită eliberarea altui certificat în cazul schimbării oricăror date la proprietar ori la vehicul. În timpul întrunirii de joia trecută, unul dintre aleşi a propus şi adăugarea sancţiunii pentru omiterea solicitării de înregistrare a vehiculului la administraţia locală, amenda fiind stabilită tot la 100 lei, amendament cu care au fost de acord toţi cei prezenţi.
Aceste contravenţii sunt constatate şi aplicate de către angajaţii împuterniciţi de la Compartimentul din cadrul Primăriei Bughea de Jos, precum şi ai Poliţiei Române.
Isabela FILIP

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!