Despre obârşie şi locul venirii lui pe lume, ne vorbeşte însuşi Radu Gyr în amintirile sale scrise cu puţin timp înainte de a se stinge din viață:
„M-am născut în Câmpulungul Muscelului la 5 martie (stil vechi) 1905. Mama mea, Eugenia Gherghel (Jenny), cobora, după tată, dintr-o veche familie botoşeneană, având şi câteva picături de sânge german, moştenit de la bunica mea, Mina von Gelch. Tatăl meu, Ştefan Demetrescu, era originar din Scheiul Braşovului, ardelean după ramura ţărănească a mamei sale şi, pesemne, macedonean după tatăl lui care, iniţial, s-a numit Demetru Muşică.“
Când copilul a împlinit trei ani, familia s-a mutat de la Câmpulung la Craiova, unde Radu Gyr şi-a făcut studiile şi, tot aici, ca elev al Liceului „Carol I“, a scris primul său poem dramatic pe o temă eroică. Piesa, jucată de colegii din cursul superior pe scena Teatrului Naţional din Craiova, era semnată Radu Demetrescu-Gruy. Apelativul Gruy îl luase de la platoul Grui ce străjuieşte partea de nord-vest a Câmpulungului, pseudonim transformat în Gyr şi apoi adoptat definitiv de scriitor.
După bacalaureat, Radu Gyr a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, unde i-a avut profesori, printre alţii, pe erudiţii N. Iorga, Vasile Pârvan şi Nicolae Cartojan. Discipol al esteticianului Mihail Dragomirescu, i-a fost asistent acestuia la Universitate, iar apoi a devenit conferenţiar universitar, ţinând un curs despre evoluţia criticii estetice.
În perioada interbelică, în afară de versuri, Radu Gyr a scris studii critice, eseuri, recenzii, cronici dramatice și a tradus din Goethe, Verlaine şi Baudelaire. Pentru talentul său, a fost premiat în mai multe rânduri: Premiul pentru sonet al Societăţii Scriitorilor Români (1926), Premiul de poezie al Institutului de Literatură (1927), Premiul Academiei Române (1930) și Premiul de poezie „Socec“ al Societăţii Scriitorilor Români (1939).
Opţiunea sa politică – angajarea în Mişcarea Legionară – i-a adus arestarea în iarna anului 1933 şi internarea pentru o scurtă perioadă într-un lagăr. În anii 1937-1938, colaborarea la periodicele de extremă dreaptă şi calitatea sa oarecum „oficială” de tribun al Mişcării Legionare, i-au adus condamnarea la domiciliu forţat, iar apoi internarea în lagărele de la Vaslui, Miercurea Ciuc şi Râmnicu Sărat.
În septembrie 1940, când partidul său a ajuns la putere, a fost eliberat şi a ocupat postul de director general al Teatrelor şi Operelor din România. Imediat după rebeliunea legionară din ianuarie 1941, a fost judecat şi condamnat la doisprezece ani de închisoare, pedeapsă preschimbată în trimiterea pe Frontul de Est ca să lupte în batalioanele de sacrificiu. Grav rănit în luptele din Rusia, a revenit în ţară în 1942, iar rodul literar al experienţei dure a frontului îl reprezintă volumul de versuri „Poeme de război”.
După 23 august 1944 a fost epurat din presă, arestat şi condamnat la doisprezece ani de muncă silnică. Eliberat în 1955, este iarăşi arestat în 1958 pentru scrierea de poeme despre care autorităţile spuneau că instigă contra regimului şi îndeamnă la revoltă. Capul principal de acuzare a fost poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”: „Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,/Nu pentru pătule, nu pentru pogoane,/Ci pentru văzduhul tău liber de mâine,/Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” Condamnat la moarte, poetul şi-a aşteptat clipă de clipă execuţia. După un an, i s-a anunţat comutarea pedepsei în muncă silnică pe viaţă.
Radu Gyr a fost graţiat în 1963, când regimul comunist se silea să arate lumii o faţă mai umană şi la presiunea Occidentului a eliberat deţinuţii politic. La un timp după ieşirea din închisoare, îi reîntâlnim semnătura în revista „Glasul patriei”, unde i s-a impus să publice. Publicaţia era menită a crea confuzie în lumea exilului românesc şi a compromite scriitori ca Radu Gyr, Nichifor Crainic, Păstorel Teodoreanu, Romulus Dianu şi alţii, aflaţi deja în conştiinţa cititorilor. Multe dintre articolele apărute în „Glasul patriei”, orchestrate de propaganda regimului, n-au fost scrise de foştii deţinuţi, ci doar semnate de ei prin şantaj. Cu sănătatea zdruncinată de anii din detenţie, poetul s-a stins în 1975, fără să poată să-şi mai vadă publicată vreo carte după ieșirea din închisoare.
Radu Gyr a avut un ciudat destin: pentru ideile sale a stat în închisoare sub trei regimuri politice diferite. A petrecut aproape 20 de ani dincolo de gratii. El rămâne un poet important nu doar prin versurile scrise în libertate, ci şi prin cele întipărite în memorie şi transmise colegilor săi de detenţie. Nu se află poeme mai frumoase ale literaturii române de după sârma ghimpată decât cele compuse în recluziune de Radu Gyr. N-a existat niciodată între zidurile reci şi umede hârtie şi creion, niciodată versurile lui n-au putut fi aşternute aici pe o pagină. Dar întotdeauna a existat altceva care a ţinut loc uneltelor scrisului. Aceasta a fost memoria!
Aproape că n-a fost deţinut politic din România perioadei comuniste care să nu fi memorat acolo, în celula închisorii, câteva poezii de Radu Gyr. Capodopera sa este „Iisus în celulă”, mărturie lirică a trecerii poetului prin teribila experienţă a universului concentraţionar. În poezie, pe un fundal sumbru (celula, rogojina, zăbrelele groase), imaginea lui Crist este conturată în perfect acord cu aceste detalii. Este chipul hieratic din iconografia creştină, însă personalizat prin câteva amănunte având aparent doar un rol poetic.
Treptat toate aceste elemente, care aparţin umanului mai mult decât divinului, îşi relevă semnificaţia. Ele înlesnesc transferul în dublu sens, Iisus – deţinut, deţinut – Iisus, împingându-l până la identificare:
„Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă./O, ce trist şi ce-nalt părea Crist!/Luna venea după El, în celulă/Și-L făcea mai înalt şi mai trist.”