18.8 C
Campulung Muscel
29/03/2024

Şapte primării din Muscel primesc bani de la Consiliul Judeţean

Consiliul Judeţean împarte 1.746.320 lei la 16 primării din judeţ, care au în derulare proiecte cu finanţări atrase. Şapte dintre beneficiarele acestui sfârşit de an sunt din Muscel şi, cu excepţia edilului liberal de la Bughea de Sus, au o conducere social-democrată. Cinstit vorbind, liberalii au primit mulţumitor, în această toamnă, de la fostul premier Florin Câţu, care a dirijat fondurile preponderent către primăriile cu PNL-işti la vârf. Alocările au constituit obiectul unei rectificări de buget supuse atenţiei aleşilor judeţeni la dezbaterea de miercuri, 15 decembrie 2021, când a fost programată şedinţa ordinară a lunii. Banii acordaţi celor 16 localităţi provin din fondul la dispoziţia Consiliului Judeţean din cota de 6% din impozitul pe venit.

  • Autorităţile repartizează o sumă încasată suplimentar din cota de 6% din impozitul pe venit

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş a transmis autorităţilor judeţene o adresă a şefului Administraţiei judeţene privitoare la repartizarea sumelor din impozitul pe venit corespunzătoare cotei de 6% estimat a se încasa la bugetul de stat, în anul 2021, cu suma de 1.746.320 lei. Între prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr.97/2021 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2021 îşi face loc un alineat nou, potrivit căruia „impozitul pe venit corespunzător cotei de 6%, încasat suplimentar, se
repartizează în mod egal judeţelor, peste limita stabilită, iar în cadrul fiecărui judeţ, în baza deciziei directorului Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice / şefului Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, Consiliul Judeţean repartizează în anul 2021 comunelor, oraşelor şi municipiilor, integral, prin hotărâre, sumele suplimentare”.
Suma încasată suplimentar se repartizează pentru: susţinerea programelor de dezvoltare locală; susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală; cheltuielile de funcţionare pe care unităţile administrativ-teritoriale, în mod
justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.
Iată cum arată propunerile de repartizare a cotelor defalcate din impozitul pe venit din fondul constituit la dispoziţia Consiliului Judeţean pe localităţile din Muscel:

  • Aninoasa: 100.000 lei pentru modernizarea reţelei de drumuri de interes local în comună;
  • Bălileşti: 100.000 lei pentru reabilitarea dispensarului în satul Poieniţa;
  • Berevoeşti: 100.000 lei pentru înfiinţarea reţelei de canalizare şi staţie de epurare în comună;
  • Boteni: 96.320 lei pentru amenajarea centrului civic al comunei;
  • Bughea de Sus: 100.000 lei pentru modernizarea drumurilor locale: strada Moicenilor, strada Stăvarilor şi strada Pe Deal;
  • Dâmbovicioara: 100.000 lei pentru reabilitarea, conservarea şi punerea în valoare a Cetăţii Oratea – staţiune turistică de interes naţional;
  • Stâlpeni: 100.000 lei pentru modernizarea şi dotarea Căminului Cultural Livezeni.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!