David dorea cândva să aibă aripi, ca să poată zbura undeva pentru a se odihni: „O, dacă aş avea aripile porumbelului, aş zbura şi aş găsi undeva odihnă!” (Psalmul 55.6). El voia să se elibereze de problemele apăsătoare ale împărăţiei, ca să poată fi numai cu Dumnezeu în singurătate. „Da, aş fugi departe de tot şi m-aş duce să locuiesc în pustie.” (Psalmul 55.7). Acolo L-a găsit pe Domnul. Aşa a făcut şi Domnul Isus. De multe ori a căutat singurătatea. Lăsa poporul şi se retrăgea în pustie pentru ca să Se roage. Urmează-L şi în privinţa aceasta, şi vei avea o mare binecuvântare. Binecuvântarea în singurătate este mare şi strălucită. Vei găsi pe Domnul. Relaţiile cu El nu au nimic amar, şi şederea împreună cu El nu are nimic neplăcut. Dimpotrivă, la El găseşti bucurie curată şi lumină.
Am cunoscut un frate care în fiecare an se ducea la munte şi petrecea o săptămână în linişte. Când se întorcea, era plin de putere şi făcea lucruri mari bucurându-se de prezenţa lui Dumnezeu. A făcut aşa, până când Domnul l-a chemat la El. Ieronim zicea că, pentru el, singurătatea este paradisul pământesc.
Mulţi copii ai lui Dumnezeu au o idee greşită despre singurătate. Li se pare că este foarte greu să te retragi într-un loc liniştit şi să trăieşti acolo. Ei uită că acolo nu eşti singur, ci ai părtăşie cu Dumnezeu. Părtăşia cu El te face cu mult mai fericit decât părtăşia cu cei mai străluciţi oameni ai lumii. Pot să spun din experienţă: niciodată nu am fost singur când m-am retras în singurătate. „Căci Domnul are milă de Sion şi mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustia lui ca un rai şi pământul lui uscat ca o grădină a Domnului.” (Isaia 51.3). Este adevărat că Domnul ştie să ne mângâie în singurătate şi în linişte. Locul pustiu va deveni grădina desfătării. Cântări de laudă şi de biruinţă îţi umplu inima, izbucnesc în afara şi umplu muntele şi valea de laudele Domnului. Deci, urmează-L pe Domnul Isus în pustie! Ascultă-I chemarea: „Veniţi singuri la o parte şi odihniţi-vă puţin.”
Când este dezlegat de toate cele pământeşti, sufletul se uneşte cu Dumnezeu. Atunci te poţi cunoaşte mai bine şi pe tine însuţi, ţi se vor limpezi ochii şi îl vei vedea pe împăratul. Umblând în lumina Lui, te vei bucura de prezenţa Lui şi sângele Domnului Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, te va curăţa de orice pată. Vei începe să te rogi, vei ajunge la Dumnezeu şi, în această sfântă deprindere, inima îţi va fi plină de fericire şi de bucurie cerească. Ascultă deci sfatul Domnului! Mergi în singurătate şi Domnul te va binecuvânta şi-ţi va da odihnă. Slavă Numelui Său!
În prezenţa lui Dumnezeu
„În El trăim, ne mişcăm şi suntem.” (Faptele Apostolilor 17.28). Dumnezeu este, cu adevărat, Cel ce există, Existenţa absolută, Izvorul tuturor lucrurilor, Cel fără început şi fără sfârşit, Cel Veşnic, Singurul Care are nemurirea. El, Cel Preaînalt, Singurul vrednic să fie adorat, Acela în Care toate lucrurile îşi au fiinţa şi existenţa, Cel ce cuprinde prezentul, trecutul şi viitorul, ni Se descoperă ca „Cel ce este.”
Omule, cazi în ţărână înaintea acestui Dumnezeu mare şi veşnic şi spune-I: „Mare eşti, Doamne! Sfinţească-se Numele Tău!” Pe El trebuie să-L ai tu. Oriunde te-ai afla, este şi El. Primeşte-L prin credinţă! El te înconjoară, din toate părţile, ca aerul. El vrea să-ţi umple viaţa şi să-ţi dea dovezi aşa de puternice referitor la prezenţa Sa, încât să poţi şi tu mărturisi: „Cunoaştem pe Cel Adevărat şi suntem în Cel Adevărat şi în Fiul Său, Domnul Isus Hristos.”
Diferite moduri de a simţi prezenţa lui Dumnezeu
Primul fel în care poţi realiza prezenţa lui Dumnezeu este să-ţi ridici ochii sufletului şi inima spre cer, unde este tronul slavei Sale. Cu toate că Dumnezeu, prin Fiinţa şi puterea Sa, este prezent oriunde, rămâne totuşi adevărat faptul că Cel Preaînalt locuieşte în cer. Deci îndreaptă-ţi privirea spre El! Când Domnul Isus a mijlocit pentru noi ca Mare Preot, Şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: „Tată, a sosit ceasul, proslăveşte pe Fiul Tău ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine!” (Ioan 17.1). Cu ochii credinţei, pătrunde dincolo de cerul acesta material şi vei vedea slava lui Dumnezeu. Prin ridicarea ochilor trupeşti se ridică şi ochii spiritului, şi vei putea vedea slava lui Dumnezeu. Cu ochii lăuntrici, vei putea vedea împărăţia slavei Sale. Am cunoscut un frate care se urca pe vârful unui munte şi de acolo se uita spre cer. Adesea, cu ochii aţintiţi spre cer, în văpaia luminii cereşti, el se ruga. Când cobora de pe munte, ne spunea: „Vai, ce trist şi plin de jale mi se pare pământul, după ce am privit frumuseţea cerului!”
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”,
de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424