Avansează lucrările de reabilitare a Bulevardului “Pardon”. Săptămâna aceasta, zeci de muncitori au trebăluit pe sensul de coborâre spre Piteşti, pe strada Republicii. Câte trei excavatoare şi mai multe basculante au încărcat molozul scos, iar muncitorii au avansat cu turnarea betonului pe trotuarul lărgit până în dreptul Grădinii Publice, continuând zilele acestea cu montarea bordurilor, care delimitează partea pietonală de cea auto. O echipă de specialişti îngroapă piatra cubică pe lângă clădiri, iar altele pregătesc terenul pentru betonul care va fi suportul viitoarelor pavele. În paralel, se curăţă şi pastila pietonală, dintre tei. Dacă vremea va fi favorabilă, săptămâna viitoare va fi betonat tot trotuarul de pe strada Republicii, până la Restaurantul “Piatra Craiului”. Isabela FILIP