02/07/2026

Se repartizează alte 624 locuri de parcare în Grui şi Vişoi. Cine nu a depus cerere este obligat s-o facă în termen de 30 de zile

Alte 624 locuri de parcare în Grui şi Vişoi au fost amenajate şi sunt pregătite să fie repartizate beneficiarilor din cele două cartiere câmpulungene. Încheierea contractelor cu viitorii chiriaşi ai domeniului public pe care vor staţiona autoturismele în parcările de reşedinţă este precedată de solicitarea votului Consiliului Local, care trebuie să-şi însuşească lista pe care o aveţi prezentată în acest articol. Aprobarea se va produce joi, 28 octombrie 2021, când va avea loc şedinţa ordinară a Legislativului municipal, pe a cărui ordine de zi a fost inclus şi acest punct de interes pentru cetăţeni. Proiectul de hotărâre pregătit pentru dezbaterea de la mijlocul săptămânii viitoare prevede că: „Prin excepţie de la prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.44 din 29.03.2018 privind aprobarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare pentru folosinţă în parcările de domiciliu aflate pe raza municipiului Câmpulung, persoanele care nu au depus cerere şi documentele necesare, pentru atribuirea unui loc de parcare în zonele Grui şi Vişoi, au obligaţia depunerii lor în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărârii.”

  • În Grui, 371 de locuri, în Vişoi, 253

Comisia de atribuire a locurilor de parcare a inventariat un nou lot de parcele delimitate şi numerotate, pentru a le închiria solicitanţilor, după votul obţinut de Executiv pe 28 octombrie 2021. După adoptarea hotărârii pe care v-o prezentăm, membrii comisiei vor trece la verificarea documentelor înaintate de către fiecare solicitant, pentru a primi un loc de parcare. Prin urmare, cine n-a depus actele cerute de Primărie trebuie s-o facă în decursul a 30 de zile, calculate începând cu ziua de joi, 28 octombrie 2021, când se aprobă în Consiliul Local enumerarea de mai jos. Cele 624 de parcări sunt distribuite astfel:

Cartier Grui

  • Blocurile P4 – P5: 26 locuri;
  • Blocul P14: 22 locuri;
  • Blocul P16: 28 locuri;
  • Blocul P17: 10 locuri;
  • Blocul P21: 19 locuri;
  • Blocul P22: 10 locuri;
  • Blocul P29: 44 locuri;
  • Blocul P36: 10 locuri;
  • Blocul P37: 14 locuri;
  • Blocul P38: 10 locuri;
  • Blocul P39: 19 locuri;
  • Blocul D13: 3 locuri;
  • Blocul D14: 8 locuri;
  • Blocul D18 A: 24 locuri;
  • Blocul D18 B: 50 locuri;
  • Blocul D19: 38 locuri;
  • Blocul D20: 36 locuri.

Totalul locurilor de parcare pregătite pentru repartizare în Grui – 371.

Cartier Vişoi

Strada Dumitru Lazea

  • Blocul 20: 34 locuri;
  • Blocul 23: 31 locuri;

Strada Emil Gârleanu

  • Blocul 17: 16 locuri;
  • Blocul 17 bis: 8 locuri;
  • Blocul 18: 18 locuri;
  • Blocul 25: 22 locuri.

Strada I.C. Brătianu

  • Blocul D30: 13 locuri;
  • Blocul D31: 6 locuri;
  • Blocul D32: 19 locuri;

Strada General Simonescu

  • Blocul 21: 68 locuri;

Strada George Topârceanu

  • Blocul B8: 18 locuri;

Totalul locurilor de parcare pregătite pentru repartizare în Vişoi – 253.

În Câmpulung, au fost trasate peste 2.000 de locuri de parcare, dintre care au fost atribuite 1.270.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!