M-aş bucura enorm ca timpul să-mi contrazică teoria prudentă despre termenul rămas din acest mandat insuficient, după mine, pentru realizarea în teren a proiectelor celor şapte parcuri. Care, înainte de execuţie, au nevoie de finanţare. Cinci dintre ele sigur au nevoie de bani atraşi, totalizând o valoare de 19,5 milioane de lei. Bugetul local îşi permite să susţină doar două dintre ele, pe cele mai ieftine: piaţeta de „La ruşi”, care se duce aproape la 500.000 de lei, şi spaţiul de relaxare de la Grădişte, de vreo 550.000 de lei. Până mă va contrazice timpul, mi-a contrazis primăriţa previziunea negativă şi foarte bine că a făcut-o, pentru că şi eu, la fel ca restul oamenilor, am nevoie de încurajări optimiste că se poate.
Pesimismul meu are la bază comparaţia cu alte contracte din trecutul recent al Primăriei Câmpulung. Îl dau ca exemplu pe cel mai proaspăt: parcul din Vişoi, din vecinătatea Bisericii de Lemn, care, la proiectare, a avut o valoare de zece ori mai mică decât cel mai ieftin spaţiu verde propus de Elena Lasconi. Îmi aduc aminte că suma contestată de liberali – până când a câştigat contractul unul de-al lor – era undeva la 300.000 de lei. Habar n-am la cât a ajuns investiţia la final, căci nu s-a pomenit lucrare la stat fără „neprevăzute şi suplimentare”, prilej de a umfla, cât permite legea, preţul de la licitaţie.
Iar lucrarea asta considerată o extravaganţă de către opoziţia lui Liviu Ţâroiu n-a putut fi finalizată într-o jumătate de mandat, în condiţiile în care fostul primar n-a dus grija banilor. Contravaloarea era acoperită în totalitate din bugetul local, aşadar, Ţâroiu n-a pierdut timpul cu căutarea finanţării. Cum va face Lasconi, care, dacă vrea şi mult, şi calitativ, şi nemaivăzut, va trebui să-şi rotească gâtul în toate zările după cele 20 de milioane de lei necesare.
Ţâroiu a avut banii. A avut şi constructorul produs de o procedură de achiziţie lejeră, fără impedimentele care se întâmplă în prezent, când oamenii de la Achiziţii – Investiţii parcă au uitat tot ce ştiau în mandatele trecute. Plus că Ţâroiu se şi înţelegea cu constructorii locali, din motive peste care sărim, căci obiectul relatării îl constituie durata lucrării. Tot ca avantaj, Ţâroiu a avut şi timp, căci propunerea de parc din Vişoi data, dacă nu greşesc, cel puţin din anul de interimat la conducerea Câmpulungului, 2015, dacă nu chiar de mai înainte.
Şi cu toate aceste circumstanţe prielnice unui contract derulat impecabil – bani, timp, constructor „de-al casei”, cu care, vorba fostului primar, puteai discuta -, s-a lungit lucrarea pe o jumătate din mandat. Ba chiar s-a ajuns în situaţia în care primarul n-a avut altă soluţie decât să trimită ADP s-o încheie, întrucât executantul era prins cu lucrări prin curţile colegilor de partid. Dacă, în mandatul armoniei politice, extinse la selecţia firmelor în funcţie de carnetul de partid ori simpatiile patronilor, s-a întâmplat asta, cum pot eu să cred că, în doi ani şi jumătate, şapte parcuri de lux ne vor lăsa cu gura căscată trecând pe lângă ele?! Căci debutul acestei administraţii dă impresia mai mult de mandat al lucrărilor oprite – vezi Oncologia, vezi reabilitarea interioară a Primăriei – decât al lucrărilor demarate.
Mă aflam lângă candidatul Elena Lasconi şi europarlamentarul Vlad Botoş, în campania electorală de anul trecut, când acesta i-a spus că sub trei ani de aşteptare nu va vedea fonduri europene pentru proiectele Câmpulungului. Păi, trei ani de acum înainte ne duc în următorul mandat, 2024-2030. Trei ani, durata de accesare a finanţării, plus minimum o jumătate de an, achiziţia – dar sigur durează mai mult -, plus 12 luni, termenul de execuţie al fiecăruia dintre cele şapte parcuri = inaugurare la finalul mandatului următor. Vedeţi că pot fi şi optimistă?! Căci am calculat termenele cele mai scurte ale speţelor, pe care gândirea pozitivă pe care o am în momentul aşternerii acestor rânduri mă face să nu le compar cu cei nouă ani de aşteptare ai lui Călin Andrei pentru „Kretzulescu”.
Experienţele legate de parcuri din mandatele anterioare mă determină la comentarii precaute, nu dorinţa de a pune etichete unui edil căruia îi doresc să-i reuşească intenţiile, întrucât sunt reuşitele Câmpulungului, nu neapărat ale sale. Dacă aş fi fost politician de opoziţie, care iubeşte Câmpulungul atât de mult încât vrea să-l conducă, aş fi sărit în sus de fericire la vederea cifrelor ireale, sinonime, s-o spunem pe faţă, cu eşecul. Cred că de asta n-au existat observaţii nici pro, nici contra – mai ales contra – la şedinţa de Consiliu. Politicienii au fost încântaţi, probabil, că rivala se blochează în proiecte cu şanse mici de realizare, care depind de banii altora. Iar în viitoarea campanie electorală, cu ajutorul unui comunicator cu memorie bună, priceput la redactarea de mesaje politice, vor avea ocazia să întoarcă împotriva ei propriile declaraţii. Potrivit cărora parcurile se fac 100% în acest mandat.
Unul dintre aleşii dezagreabili primăriţei, doar pentru faptul că provine din PSD, s-a aflat într-un moment de inspiraţie la acest subiect prea important pentru a fi ridiculizat. Dar dacă a existat contextul… era păcat să fie ratat. Primăriţa a povestit că, la unul dintre raidurile făcute în Grui, i-a ieşit în cale un domn în vârstă, în ai cărui ochi a sesizat un “cocktail” de dezamăgire, tristeţe şi furie, care a luat-o cu: „Doamnă, lăsaţi-ne cu proiecte!” Lasconi le-a mărturisit consilierilor că vrea să se uite în ochii omului şi după ce parcul va fi gata. „Era în vârstă domnul?”, a mustăcit Ciprian Neculăescu, insinuând perspectiva în care etatea cetăţeanului nu-i va permite să vadă parcul „coborât” de pe hârtie în teren.
De la glumă, la treburi serioase, care se află şi în socotelile şefei Primăriei: mai mult personal la ADP, pentru a îngriji nişte spaţii pretenţioase. Şi ce n-a spus nimeni: angajarea unor firme de pază profesioniste, pentru a păzi scumpătatea de parcuri. Dar mai e până la sfârşitul mandatului. Acesta sau următorul.
De proiectele spaţiilor verzi se bucură mai mult opoziţia decât puterea
