25.7 C
Campulung Muscel
13/07/2025

Albumul „Costumul Tradiţional Muscelean – Arta Cusăturii Populare”, cea mai reuşită prezentare a colecţiei unicat a Schitului Nămăeşti

Redacţia Evenimentului Muscelean se numără printre beneficiarii unui album de colecţie, care arată bine în orice bibliotecă ce se respectă. „Costumul Tradiţional Muscelean – Arta Cusăturii Populare” reprezintă cea mai recentă realizare a Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală Muscel, în cadrul proiectului „Promovarea în comun a valorilor, locurilor, tradiţiilor şi produselor locale muscelene”. Iar pentru Câmpulung constituie cea mai importantă realizare editorială a acestui an dedicat celebrării scrisului românesc, având avantajul apariţiei în condiţii grafice excepţionale, concurente celor în care a fost editată Monografia Colegiului „Carol I”, în urmă cu patru ani. Pe parcursul celor 248 de pagini, cititorului i se oferă amănunte interesante despre istoria locurilor şi, mai ales, a portului popular muscelean. Însă cea mai consistentă parte a albumului este rezervată unei colecţii extraordinare de costume populare şi straie preoţeşti şi monahale.

  • Lucrarea este un omagiu adus Muzeului Etnografic al Schitului Nămăeşti care găzduieşte o colecţie unicat de straie populare 

Albumul întocmit sub coordonarea preotului Radu Tascovici, conferenţiar doctor la Universitatea Piteşti şi slujitor al Bisericii „Sfântul Mina”, şi a lectorului universitar doctor Sorin Mazilescu, reprezintă cea dintâi realizare pe plan local la o asemenea anvergură, dedicată hainelor tradiţionale muscelene. S-au mai tipărit lucrări dedicate cusăturilor populare muscelene, dar nu la consistenţa acesteia, multitudinea şi calitatea fotografiilor conţinute de lucrarea proaspăt apărută. Întrucât ilustraţia primează textelor inserate de autori, se cuvine a puncta numele celor cărora le aparţin imaginile deosebite: Sebastian Enache, Adrian Chiru şi Viorel Gârtan. Ei sunt artiştii fotografi cărora le revine meritul de a îmbogăţi lucrarea cu fotografii care nu te lasă să te dezlipeşti de răsfoirea ei până nu epuizezi partea ilustrată. Costumele tradiţionale, femeieşti şi bărbăteşti, sunt prezentate atât în ansamblul lor, cât şi în detaliu, fiind surprinse cele mai reprezentative elemente care dau frumuseţea cămăşii, iei sau fotei.

Lucrarea debutează cu câteva referinţe de natură istorică şi geografică ale zonei noastre, după care autorii dedică restul însemnărilor portului popular din Muscel şi Muzeului Etnografic realizat prin grija maicii stareţe a Mănăstirii Nămăeşti, Ana Lucia Nedelea. Colecţia cu adevărat impresionantă de veşminte populare, preoţeşti şi călugăreşti se desfăşoară sub ochii privitorului, care are prilejul de a se delecta cu o lucrare unicat, de păstrat în orice bibliotecă publică sau personală. În mod inspirat, autorii au inclus în volumul lor şi fotografii de epocă ale unor musceleni îmbrăcaţi în straie de sărbătoare. Nu putea lipsi imaginea care face cinste Muscelului, cea a Reginei Maria purtând un costum din zona noastră, aşezată în deschiderea albumului.

În mod meritat, albumul promovează Schitu Nămăeşti, oferind o descriere în amănunt a istoricului locurilor, a Bisericii, a cărţilor şi obiectelor vechi din muzeul Schitului, dar şi o prezentare a legendei Mănăstirii Nămăeşti şi a Icoanei Maicii Domnului Făcătoare de Minuni.

Albumul „Costumul Tradiţional Muscelean – Arta Cusăturii Populare” reprezintă una dintre cele 12 activităţi pe care Asociaţia GAL Muscel s-a angajat să le realizeze, ca urmare a accesării unei finanţări în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. În cadrul proiectului au mai avut loc ateliere de lucru pentru deprinderea unor îndeletniciri nelipsite odinioară dintre preocupările cotidiene ale românilor: cusut pe etamină, pictură cu acuarelă, ceramică-modelaj, decorare prin pictură şi olărit. Următoarea acţiune din calendarul de evenimente a fost Tabăra de Film de la Câmpulung, găzduită de Complexul Ceramus, care şi-a propus „iniţierea tinerilor din teritoriile GAL în tainele regiei cinematografice şi sprijinirea orientării în carieră a acestora”. Trei dintre filmele realizate de tineri în tabără au avut în centru omul din Muscel, portul şi tradiţiile din vechime: „La tanti Viorica” (Podu Dâmboviţei), „Testament” (Muzeul de Etnografie) şi „Bulz muscelean” (Viorica Ochi, Podu Dâmboviţei).

Acţiunile prezentate au fost realizate în cadrul proiectului de cooperare „Promovarea în comun a valorilor, locurilor, tradiţiilor şi produselor locale muscelene”, susţinut prin Măsura 19.3, B – Implementarea activităţilor de cooperare ale Grupurilor de Acţiune Locală – GAL Muscel şi GAL Câmpulung.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!