02/07/2026

Viceprimarul de la Vlădeşti a pierdut unul dintre procesele cu ANI

Viceprimarul de la Vlădeşti a fost găsit de Agenţia Naţională de Integritate atât în stare de incompatibilitate, cât şi în conflict de interese de natură administrativă, la diferenţă de o jumătate de an. Rapoartele de evaluare ANI au fost datate pe 2 aprilie 2019 şi 25 noiembrie 2019. Alesul local le-a atacat pe amândouă, procesele civile fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Piteşti. În primul dosar, de incompatibilitate, a pierdut la ambele instanţe, iar celălalt, de conflict de interese, e la faza de recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu primul termen pe 23 iunie 2022.

Emil Buşescu a pierdut la Înalta Curte procesul de contestare a incompatibilităţii declarată de către ANI
Starea de incompatibilitate a lui Emil Buşescu a fost făcută publică de ANI pe 3 aprilie 2019. La acel moment, consilierul în cadrul Consiliului Local Vlădeşti a fost găsit în incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate, după ce, „în perioada exercitării mandatului de consilier local (2012-2016), o societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată deţine funcţia de director tehnic, iar soţia acestuia deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator, a încheiat cu Primăria comunei Vlădeşti un contract de lucrări în valoare de 24.300,59 lei”.

În aceste condiţii, alesul local a încălcat dispoziţiile legale, potrivit cărora consilierii locali şi judeţeni, care au funcţia de preşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al Consiliului de Administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar la societăţi comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local, aflate în subordinea ori sub autoritatea Consiliului Local sau Judeţean respectiv ori cu societăţi comerciale înfiinţate de Consiliile Locale sau Consiliile Judeţene respective. Prevederile se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute soţul sau rudele de gradul întâi ale alesului local. Cel faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzut din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii sau a încetării de drept a mandatului.

Emil Buşescu a solicitat Curţii de Apel Piteşti anularea raportului de evaluare ANI, iar instanţa i-a respins cererea ca neîntemeiată. Asta a fost pe 20 noiembrie 2019. Alesul local a atacat sentinţa civilă a instanţei argeşene, recursul judecându-se la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe 23 septembrie 2021, care i-a respins acţiunea ca nefondată, sentinţa fiind definitivă.

Serviciile furnizate Primăriei Vlădeşti de firma familiei viceprimarului i-au adus acestuia un alt proces cu ANI
Conflictul de interese a lui Emil Buşescu a fost consemnat de Agenţia Naţională de Integritate într-un raport de evaluare din 25 noiembrie 2019. Ca şi precedenta sesizare ANI, şi aceasta a avut legătură cu afacerile încheiate de firma administrată de soţia lui cu autoritatea locală.

Faptele asupra cărora ANI a concluzionat, la sfârşitul lui noiembrie 2019, că este vorba, s-au petrecut în urmă cu şase ani (trei ani la momentul sesizării). „În calitate de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local din data de 28 noiembrie 2016, privind însuşirea contractelor încheiate de primarul comunei Vlădeşti prin achiziţie directă, luând astfel act de încheierea a două contracte încheiate anterior între Primărie şi o societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată deţine funcţia de director tehnic, iar soţia calitatea de asociat unic şi administrator.”, preciza ANI.

Nu a fost prima dată când contractul de furnizare servicii încheiat de firma familiei sale cu Primăria Vlădeşti i-a adus probleme cu ANI, pentru că în primăvara lui 2019, Agenţia îl declarase şi incompatibil pe Emil Buşescu. Inclusiv acest raport ANI a fost atacat la Curtea de Apel Piteşti, care i-a dat dreptate şi a dispus, pe 23 iulie 2020, anularea documentului prin care a fost declarat în conflict de interese. Dar Agenţia Naţională de Integritate a contestat-o, recursul urmând să se judece la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anul viitor, pe 23 iunie.

Emil Buşescu a fost prima dată ales viceprimar la Vlădeşti în decembrie 2019, fiind reales de colegii din Legislativ şi după alegerile locale din 27 septembrie 2020, când a câştigat un nou mandat de consilier local pe lista PSD. “E.M.”

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!