Trei fraţi din Cetăţeni au ajuns în faţa judecătorilor, după cei doi dintre ei s-au aliat şi l-au bătut pe cel de-al treilea până l-au băgat în spital. Dosarul cauzei a avut ca obiect omorul, dar unul dintre inculpaţi a fost condamnat cu executare pentru tentativă de omor asupra unei rude, iar celălalt, pentru loviri sau alte violenţe asupra unui membru al familiei şi distrugere. Acestuia din urmă i-a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere şi trebuie să facă muncă în folosul comunităţii. Agresorii trebuie să-i achite fratelui pe care l-au agresat daune morale, materiale şi cheltuielile de judecată, dar tot ei trebuie să suporte şi cheltuielile judiciare făcute de stat. Pentru că au fost omise din sentinţa Tribunalului Argeş pretenţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, care l-a tratat pe fratele bătut, unitatea medicală a făcut apel la sentinţa de condamnare, la fel şi condamnaţii. Prima înfăţişare la Curtea de Apel Piteşti va avea loc pe 10 noiembrie 2021.
Şi-au bătut fratele cu ţapina şi lopata până l-au lăsat inconştient
Incidentul s-a petrecut pe 25 aprilie 2019, la Cetăţeni, când Ion Ovidiu Bîrloiu a fost agresat de fraţii săi, Paul Bîrloiu şi Romel Bîrloiu. Concret, Ion Ovidiu Bîrloiu le-a declarat oamenilor legii de la Secţia de Poliţie Rurală Rucăr, care l-au audiat după ce a depus plângere de lovire şi distrugere, că autori neidentificaţi i-au spart storurile şi geamul portierei din partea dreaptă a camionetei ARO, parcată în faţa curţii părinteşti, iar în momentul în care şi-a întrebat fraţii cu privire la acest eveniment, a fost atacat de către aceştia, fiind lovit cu un cârlig şi o lopată.
Pentru că Ion Ovidiu Bîrloiu a suferit, ca urmare a agresiunii, o fractură TP dreapta cominutivă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a început cercetarea penală a fraţilor pentru tentativă de omor şi distrugere. După decesul tatălui celor trei fraţi, care au şi o soră, între ei a existat o stare conflictuală cu privire la împărţirea moştenirii rămase de la acesta.
În primăvara anului 2019, pe 25 aprilie, Ion Ovidiu Bîrloiu a parcat camioneta ARO 320 lângă gardul curţii părinteşti şi s-a dus în vizită la mama şi sora sa. Acest lucru l-a deranjat pe Paul Bîrloiu, care după ce i-a cerut fratelui său să mute maşina, a spart geamul de la portiera dreaptă, aruncând cu un obiect contondent şi a distrus lămpile de la spate.
În momentul în care a văzut pagubele, Ion Ovidiu i-a cerut socoteală fratelui său, Paul Bîrloiu, care era în apropiere. Între cei doi a izbucnit o ceartă, la care s-a alăturat şi Romel Bîrloiu. Paul şi Romel l-au lovit pe fratele lor, Ion Ovidiu, cu un cârlig forestier şi o lopată, până acesta a rămas întins la pământ, inconştient. Cei doi agresori s-au oprit doar în momentul în care fratele lor părea că e mort.
Ion Ovidiu Bîrloiu a fost transportat la spital, acolo unde a rămas internat până pe 30 mai 2019. Conform certificatului medico-legal, a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, care au necesitat 55 de zile de îngrijiri medicale în condiţiile unei evoluţii favorabile. Printre leziuni s-a numărat şi fractură cu înfundare tempo-parietar dreaptă. Totodată, medicii au concluzionat că leziunile traumatice nu au pus în primejdie viaţa victimei şi nu au cauzat o infirmitate fizică post-traumatică.
Pentru că cei doi fraţi au refuzat să predea cârligul forestier şi lopata, folosite la agresiune, susţinând că nu le mai găsesc, oamenii legii au făcut percheziţii acasă la cei doi, identificând şi ridicând obiectele contondente.
Fraţii agresori au fost trimişi în judecată pentru tentativă de omor a unei rude şi distrugere. Romel Bîrloiu a avut o atitudine sinceră, recunoscând faptele, dar celălalt agresor, Paul Bîrloiu, a avut un comportament nesincer, încercând să inducă în eroare organele de cercetare penală.
În cauză a fost efectuată şi o expertiză medico-legală, iar la termenul de judecată din 2 iunie 2021, Tribunalul Argeş a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă de omor asupra unei rude şi distrugere, în loviri şi alte violenţe asupra unui membru de familie şi distrugere, pentru Romel Bîrloiu.
Audiat, Ion Ovidiu Bîrloiu a declarat că, în urma loviturilor primite, i s-a diminuat auzul şi nu mai vede bine. În plus, le-a spus anchetatorilor că sora sa a fost ameninţată cu toporul de unul dintre fraţi, ca să nu vină la tribunal să depună mărturie împotriva lui, lucru care s-a şi întâmplat.
Fiul părţii vătămate le-a spus magistraţilor că, în ziua cu pricina, a fost anunţat de vecini că are loc un conflict între tatăl său şi fraţii acestuia. Întrucât locuieşte la 200-300 de metri de locul unde a avut loc incidentul, ajuns repede acolo, unde l-a găsit pe tatăl său întins pe jos şi nemişcat, în curtea mamei acestuia, în apropierea scărilor de acces în casă, iar agresorii erau la circa 3-4 metri, Paul, cu cârligul forestier în mână, iar Romel, cu lopata, ameninţându-l şi pe el că-l omoară. Tot el a mai spus că tatăl său s-a trezit după circa 30 de minute, avea răni pe picioare, pe mâini, pe corp, capul spart şi îi curgea sânge.
Trimişi în judecată, cei doi agresori şi-au primit pedeapsa
Trimişi în judecată, cei doi agresori şi-au primit pedeapsa pe 21 iulie 2021. Dosarul a fost iniţial instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, care şi-a declinat competenţa către unitatea de Parchet de pe lângă Tribunalului Argeş.
Paul Bîrloiu, de 53 de ani, a primit o condamnare de 5 ani şi 6 luni, în condiţii de detenţie, având în vedere că, deşi leziunile traumatice suferite de persoana vătămată nu i-au pus în primejdie viaţa, obiectul folosit la lovirea lui ar fi fost apt să-i suprime viaţa. Pedeapsa a fost una minimă, pentru infracţiunea săvârşită de el fiind, de fapt, între 10 ani şi 25 ani de închisoare. Ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani, i-au fost interzise drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; şi de a se apropia de Ion Ovidiu Bîrloiu. Din pedeapsa principală, inculpatului i se va deduce perioada reţinerii şi a arestului la domiciliu, de la 9 septembrie la 4 noiembrie 2019, menţinându-se asupra lui măsura preventivă a controlului judiciar. Instanţa a mai dispus prelevarea de la el de probe biologice în vederea introducerii profilului în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. In acelaşi timp, s-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii, conform sentinţei.
Faţă de celălalt inculpat, Romel Bîrloiu, de 54 de ani, Tribunalul Argeş a stabilit o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru loviri sau violenţe asupra unui membru de familie şi 6 luni, pentru distrugere, rezultând, după contopirea acestora, 1 an şi 8 luni, cu dispunerea executării sub supraveghere, pe durata a 4 ani. Complementar, şi lui i-au fost interzise exercitarea drepturilor elective şi de a se apropia de persoana vătămată, Ion Ovidiu Bîrloiu, pe o perioadă de 5 ani. Pe durata termenului de supraveghere, Romel Bîrloiu are de respectat mai multe măsuri, impunându-i-se să urmeze un program de reintegrare socială, dar şi să presteze 120 de zile, muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Cetăţeni sau Primăria Stoeneşti. Bărbatului i-a fost atrasă atenţia că, în cazul în care, pe durata termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea ei. În cazul lui, a fost revocată măsura preventivă a controlului judiciar, şi el fiind reţinut şi arestat la domiciliu între 9 septembrie şi 4 noiembrie 2019.
Pe partea civilă, Ion Ovidiu Bîrloiu va primi de la fraţii său daune morale şi materiale, aceştia urmând să-i plătească şi cheltuielile judiciare. Paul a fost obligat de instanţă să-i vireze 3.000 de euro, daune morale, şi 510,19 lei, daune materiale, iar celălalt, Romel, 2.000 de euro şi 510,19 lei. Fiecare îi mai achită câte 800 de lei, cheltuieli judiciare, contravaloarea transportului şi onorariul avocatului.
Către stat, cei doi inculpaţi trebuie să vireze 3.000 de lei, câte 1.500 lei fiecare, cheltuieli judiciare.
Tribunalul Argeş a mai hotărât confiscarea de la condamnaţi a obiectelor cu care l-au lovit pe fratele lor: cârligul metalic cu un fragment din coadă din material lemnos, o ţapină de 1,31 metri, cu coadă din material lemnos, aparţinând lui Paul Bîrloiu, dar şi un fragment de coadă din material lemnos, descoperit în curtea locuinţei acestuia. Iar de la Romel Bîrloiu, a unei lopeţi metalice cu coadă din lemn. Toate sunt depuse la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Argeş, purtând inscripţia „Poliţia Română, agent şef principal Robert Scheianu, 9 septembrie 2019”.
Hotărârea Tribunalului Argeş, din 21 iulie 2021, n-a fost definitivă, fiind atacată de cei doi inculpaţi, dar şi de Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, termenul apelului fiind stabilit pe 10 noiembrie 2021, la Curtea de Apel Piteşti. Adrian TĂNASE