6.8 C
Campulung Muscel
17/05/2025

Petrolul Hârtieşti a reuşit scorul etapei în Liga V-a

Duminică, 19 septembrie, s-a consumat şi cea de-a doua etapă din campionatul Ligii a V-a la fotbal, Seria Nord. După victoria cu 2-0 în deplasarea de la Bughea de Jos, AS Dragoslavele s-a instalat în fruntea clasamentului, cu 6 puncte, şi pare să fie echipa cu cele mai mari şanse la câştigarea campionatului. Viitorul Rădeşti a trecut cu bine peste înfrângerea usturătoarea din prima etapă, pe propriul teren, şi s-a impus la diferenţă de două goluri pe terenul echipoei din Berevoeşti. Petrolul Hîrştieşti a reuşit scorul etapei, 6-0 în disputa de acasă cu Contabilitate Stoeneşti, după ce în prima etapă a stat, şi se anunţă un adversar redutabil al liderului.

„Etapa cu numărul doi a consemnat o noua înfrângere suferită de echipa noastră. Nu sunt foarte multe de spus despre acest meci în care din păcate nu am reușit sa aliniem o echipa completă și am început meciul în 10 jucători. Rezultatul nu este unul care ne onorează, 6-0 pentru gazde, însă ne bucurăm că au reușit să debuteze pentru echipa noastră Daniel Marian, Gabi Dudu, Alexandru Bragă și Eduard Ganci. După cum am menționat, sezonul acesta va fi unul de tranziție și ne dorim să facem schimbul de generație integrând cât mai mulți tineri talentați în lotul echipei. Nu va fi ușor, însă și înfrângerile construiesc un grup unit.”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a formaţiei din Stoeneşti după înfrângerea usturătoare de la Hîrtieşti.

Vă prezentăm în continuare rezultatele complete ale etapei a II-a din Liga a V-a, Seria Nord:
Voinţa Ţiţeşti – Flacăra Boteni: 3-1 (0-1)
AS Unirea Bughea de Jos – AS Dragoslavele: 0-2 (0-1)
ACS Viitorul Mihăeşti – AS Cimentul Valea Mare Pravăţ: 3-0 (1-0)
AFCS Cetăţeni – As Partizanul Vlădeşti: 2-2 (0-1)
AS Petrolul Hîrtieşti – AS Contabilitate Stoeneşti: 6-0 (4-0)
ACS Gloria Berevoeşti – ACS Viitorul Rădeşti 2021: 2-4 (1-4)
ACS Vulturii Vultureşti a stat.
Narcis MANOLE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!