Așa cum v-am informat, la începutul acestei săptămâni, pe raza comunei Mihăești, mai precis în satul Rudeni, pe DN 73, a avut loc un cumplit accident rutier. O fetiță în vârstă de 12 ani a decedat pe loc, iar alte șase persoane, dintre care patru copile, au fost rănite, fiind transportate cu ambulanțele la spital. Din nefericire, ulterior, o altă fetiță, în vârstă de șase luni, a murit la o unitate spitalicească din București, în ciuda eforturilor medicilor care au făcut tot ce au putut pentru a-i salva viața.
Reamintim că accidentul a avut loc în jurul orei 5 dimineața, după ce șoferul unui cimentruck a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în plin în autoturismul în care se aflau cele cinci fetițe și mama lor. Ele mergeau la Pitești și urmau să ia autocarul către Viena. În urma impactului mașina s-a răsturnat pe plafon și a ajuns în șanțul de la marginea drumului. Femeia a fost prima care și-a revenit și a încercat disperată să-și salveze fetițele. „Am simțit că vine parbrizul peste noi, a intrat un TIR în noi, eu n-am văzut TIR-ul, nimic. Am scos copiii pe geam, unul câte unul. M-am luptat cu niște băieți de acolo să rupem ușa la mașină”, a mărturisit mama fetițelor. „M-au luat în brațe, m-au pupat, s-au suit în mașină și au plecat, bucuroase să se ducă la școală, s-au învățat cu colegii, acolo!”, a declarat o rudă pentru PRO TV. Fiica cea mare, în vârstă de 12 ani, a murit pe loc, iar cea mică, de numai șase luni, a intrat în comă și a ajuns cu un elicopter la un spital din București. „A necesitat protezare respiratorie, fiind ulterior transferată către o unitate de eșalon superior, respectiv Bagdasar Arseni”, a declarat Adina Enescu, medic la Spitalul de Pediatrie Pitești. Și celelelate două fetițe, în vârstă de 6 , respectiv 8 ani, au ajuns în stare gravă la spital fiind la Terapie Intensivă. „Primul copil al meu a decedat, este… deci sincer vă spun că nu mai știu încotro … pe care să plâng și la care să mă duc!”, a mai spus mama copilelor. Ambii conducători auto implicați în accident au fost răniți, însă, traumatismele suferite nu le-au pus viața în pericol. Șoferul tirului le-a spus oamenilor legii că a încercat să evite un cal aflat pe carosabil, însă, la finalul anchetei se va stabili cum s-a petrecut tragedia. Alex BARBU