O preocupare a momentului la Primăria Câmpulung o reprezintă identificarea tuturor spaţiilor verzi din municipiu. „Este destul de greu. Registrul Spaţiilor Verzi al Câmpulungului are două pagini A4. Este o ruşine!”, spunea primăriţa Elena Lasconi, care a dat ca temă de lucru refacerea cu simţ de răspundere a documentului, despre care a fost destul de greu de aflat şi de când datează. Actul a fost adoptat în anul 2007 şi a suferit o actualizare, prin hotărâre a Consiliului Local, în 2012. Evident, niciunul dintre spaţiile verzi ale municipiului n-a beneficiat de cadastru, operaţiune care se realizează abia acum. Pe lista de cadastrare au fost introduse 40 de spaţii verzi, care au fost găsite la „o ocheadă”. Dar sunt o puzderie care nu sunt prinse în nicio evidenţă. „Eu vreau să prind toate „limbile” de verde, pentru care am putea atrage bani, şi pe PNRR, şi pe POR. Pe POR poţi inclusiv să faci gard viu pe toată lungimea străzii, dacă vrei. Dar trebuie cadastrate.”, preciza şefa administraţiei publice locale.
Din 2012, până acum, ar fi trebuit să avem un sistem informaţional al spaţiilor verzi
Pe 29 noiembrie 2012, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local prezidate chiar de Liviu Ţâroiu, aleşii din mandatul „guvernat” de USL-ul local aprobau Programul cu etapele de realizare a obligaţiilor privind asigurarea suprafeţelor de spaţiu verde la nivelul municipiului Câmpulung. Tot atunci, consilierii îşi dădeau votul pentru Registrul Local al Spaţiilor Verzi din Câmpulung, care ar fi trebuit să fie funcţional în acest interval generos trecut de la aprobarea lui.
Ce trebuiau să facă cei perindaţi la conducerea Primăriei începând cu 2013, pentru a constitui Registrul Local al Spaţiilor Verzi:
1.inventarierea şi transpunerea pe planuri şi hărţi, în format digital, a terenurilor definite ca spaţii verzi;
2.constituirea unui sistem informaţional specific, cuprinzând date şi informaţii specifice privind speciile de arbori şi vegetaţia existentă, cu determinarea indicilor calitativi şi cantitativi;
3.elaborarea unor planuri sau hărţi în format digital, la nivelul intravilanului localităţii;
4.exploatarea şi actualizarea informaţiilor din planurile sau hărţile digitale privind spaţiile verzi, arborii izolaţi şi terenurile degradate, în scopul gestionării eficiente a acestora;
5.constituirea unei evidenţe a tuturor documentelor emise de autorităţile administraţiei publice locale şi de autorităţile din domeniul protecţiei mediului privind documentaţiile de urbanism, certificatele de urbanism, autorizaţiile de construire, avizele de tăiere şi toaletare a arborilor, documentele de control şi stabilire a contravenţiilor, precum şi orice alte documente care au efecte asupra stării spaţiului verde.
Planurile sau hărţile în format digital trebuiau să cuprindă: terenurile definite ca spaţii verzi; distribuţia arborilor izolaţi şi ocrotiţi; terenurile degradate care pot fi transformate în spaţii verzi.
„Sistemul informaţional al spaţiilor verzi se realizează ca urmare a efectuării lucrărilor de identificare, măsurare, inventariere şi cartare a terenurilor definite ca spaţii verzi, precum şi a culegerii informaţiilor specifice privind speciile de arbori şi vegetaţia existentă, cu determinarea indicilor cantitativi şi calitativi. Verificarea şi actualizarea Registrului Local al Spaţiilor Verzi se face permanent, în funcţie de modificările survenite în teren. Finanţarea activităţilor de realizare a Registrului Local al Spaţiilor Verzi se asigură de către autoritatea locală din fondurile pentru îndeplinirea obligaţiilor privind spaţiile verzi prevăzute în bugetul propriu.”, sunt sarcini asumate de autorităţile locale din 2012, care n-au realizat nimic din angajamentele prezentate.
Foştii primari nici măcar n-au cadastrat spaţiile verzi
Nici măcar cadastru nu s-a făcut, după cum a reclamat, în mod repetat, Elena Lasconi, a cărei promisiune este că: „Până la sfârşitul mandatului meu, nu va mai exista în Câmpulung nicio stradă şi niciun spaţiu verde necadastrat, nicio parcare, nimic ce ţine de Primărie. Dacă nu avem un Registru Verde, nu putem să accesăm fonduri europene. Noi nu avem un Registru Verde. Am făcut un ortofotoplan. Înseamnă că avem o imagine de sus cu tot Câmpulungul. Are o marjă de eroare de 4 cm, atât de profesionist este făcut acest ortofotoplan, unde vezi fiecare bucăţică de verde, clădire, ce se construieşte, ce se face ilegal… ai o imagine de ansamblu foarte curată. O să le identificăm şi pe hartă, dar eu sunt pe principiul „o iau la picior”. Este o dezordine cum nu vă puteţi imagina!”, spunea, de curând, Elena Lasconi.
Magda BĂNCESCU