0.2 C
Campulung Muscel
03/12/2022

Veteranul de război Paraschiv Simăn s-a stins din viaţă la vârsta de 102 ani

Într-o perioadă în care puţini ştiu că mai sunt printre noi veterani de război din cel de-al Doilea Război Mondial, România a mai pierdut unul. Pe 24 august a încetat din viaţă, la vârsta de 102 ani, unul dintre ultimii veterani din zona Muscel: Paraschiv Simăn, originar din Lereşti.

Veteranul, care ar fi împlinit 103 ani pe 5 octombrie, a plecat la ceruri aşa cum a trăit: demn şi cu convingerea cu Dumnezeu va avea grijă de el şi acolo Sus, aşa cum a avut pe pământ, pentru că nea Chivu, aşa cum îl ştiu rudele şi vecinii, vorbea cu drag deseori despre credinţa pe care o purta în suflet. Paraschiv Simăn a plecat în armată în anul 1939, chiar în momentul în care a izbucnit Al Doilea Război Mondial. A fost încadrat într-o unitate de artilerie antiaeriană, dar nu a fost prins în vâltoarea luptelor fiind că a fost şofer pe un camion Henschel. Cu toate acestea, el a avut un rol important în război, având de executat misiuni riscante în domeniul transporturilor de tot felul, care presupuneau şi asigurarea integrităţii camarazilor care-l însoţeau. „Eram așa de obișnuit acolo, parcă aș fi fost acasă. La un moment dat nu mai făceam diferența. Dar îmi era dor și de casă. Aici mă așteptau frații mei…încă trei băieți și două fete…am fost șase în total. Și părinții mei mă așteptau. Frații mei nu au fost la război, ci doar eu. Acolo, pe front, aveam multă credință în Dumnezeu, ca să mă ajute și să mă apere. Credința nu mi-a lipsit niciodată și asta cred că m-a ajutat cel mai mult”, povestea veteranul într-un interviu. După şapte ani de armată, Paraschiv Simăn s-a întors acasă şi s-a angajat la fosta uzină ARO, unde a lucrat până în anul 1978, când s-a pensionat. În 1947 s-a căsătorit cu o vecină care locuia la 500 de metri de el. Au avut împreună două fete, una a ajuns inginer mecanic iar cealaltă s-a ocupat de proiectare. Veteranul şi-a iubit enorm familia, semenii şi patria, iar credinţa în Dumnezeu a fost de nezdruncinat. Din păcate, cei ca el sunt tot mai puţini în România, motiv pentru care românii ar trebui să îi aprecieze la adevărata lor valoare. Ei sunt adevăraţii făuritori de istorie, dar de la an la an numărul lor se împuţinează şi rămâne în urmă o ţară ai cărei oameni au uitat de cele sfinte, de dragostea pentru semenii lor, au uitat să mai respecte, să înţeleagă şi să trăiască cu demnitate. Paraschiv Simăn a fost înmormântat joi la cimitirul bisericii din Răceni (Voineşti). Alex Barbu

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!