9.8 C
Campulung Muscel
28/03/2025

Se întâmplă ceea ce nu credea nimeni. Garajele chiar se demolează

Se demolează garajele. Nu din gură, ci chiar se întâmplă, mai mult în Grui decât în Vişoi, acolo unde lumea a înţeles că primăriţa nu glumeşte. Şi decât să te trezeşti restant la Primărie cu costurile demolării executate cu firmă profesionistă, mai bine îl dărâmi cu cine poţi, cu ce poţi, mai ales că autorităţile şi-au luat angajamentul că-i ajută pe oameni să scape de moloz. Căci şi dărâmăturile costă ca să fie preluate şi transportate de Financiar Urban în Grui, la staţia pe care o administrează. Elena Lasconi îi scapă pe binevoitori de această corvoadă, doar să-i facă să respecte termenul notificărilor: 31 august, răgazul acordat primilor 138 de „garajişti” ca să golească interiorul magherniţelor, întrucât, de la 1 septembrie, garajele vor fi într-o ilegalitate mai mare ca până acum. Şi în afara contractului de închiriere pentru terenul statului, şi în afara termenului acordat pentru pregătirile de demolare.
În Grui, 11-12 garaje au dispărut ca efect al înţelegerii de către titulari că nu-şi au rost drama, scandalul şi procesele. Nu va ţine postarea cetăţeanului în faţa garajului, cu braţele întinse, pentru a bloca utilajul să-şi facă treaba. Dacă sunt şi astfel de oameni, care cred că circul le salvează şandramaua, n-au decât să se comporte astfel. Nouă ştiri ne trebuie tot timpul. Şi, în afară de a se face de râs filmaţi şi fotografiaţi, nu obţin nimic. A realizat, probabil, că nu obţine nimic nici cetăţeanul care intentase, la final de iulie, o acţiune la Judecătoria Câmpulung, de la care spera să obţină o ordonanţă preşedinţială pentru sistarea lucrărilor de demolare a garajului. Insul avea prima înfăţişare în această săptămână, pe 11 august, dar discuţia cu primăriţa l-a făcut să se răzgândească.
Cei invitaţi la Primărie, la o discuţie cu Elena Lasconi, nu pot minţi că nu există proiecte de amenajare a terenurilor. Pentru că aceasta le-a arătat schiţele existente în acest moment, deci are ce pune în loc. Are şi ceva fonduri, căci, la recenta rectificare de buget, cei 700.000 lei prevăzuţi iniţial au fost completaţi cu 1,3 milioane de lei. Sunt 2 milioane de lei, care ar trebui să ajungă pentru startul programului.
Perspectiva pierderii tinichelei cu amintiri scoate penibilul din concurenţa politică a Elenei Lasconi, care răscoleşte electoratul garajist cu texte de tot râsul. Cică Lasconi strică viaţa câmpulungenilor care trăiesc aşa de când se ştiu! Cum au trăit până acum? În faţa garajului, care era, citez, singura sursă de socializare! Oameni buni, măcar inventaţi ceva serios! Omul deplâns că frica de autorităţi l-a împins să desfiinţeze „sursa de socializare” poate sta la taclale şi în viitorul spaţiu verde, pe o bancă, la o masă, jucând table sau ce-i place. N-are inspiraţie decât în uşa garajului?!
Ideea este că demolările benevole au început. Chit că nu credea nimeni că se va întâmpla. Deocamdată, se întâmplă în Grui, în zona vizată de proiectul pilot. În Vişoi, ce s-a dărâmat a fost în afara spaţiului pentru care au încetat contractele de închiriere la sfârşitul lunii iunie. Şi anume parcarea blocurilor D23 şi D24, unde o întindere generoasă este obturată, în afară de şandramalele cetăţenilor, de o centrală termică inutilă şi un rest de construcţie, probabil, aparţinând tot sistemului centralizat de încălzire de altădată. Aici, momentan, singura mişcare legată de garaje a fost smulgerea somaţiei lipite pe uşa unuia dintre ele. Dar ruperea ei nu echivalează cu inexistenţa documentului care îi obligă să se supună unei hotărâri a Consiliului Local.
Auzind că primăriţa şi-a făcut un program de deplasări în teren, lumea a tăbărât cu mesaje legate, în special, de insuficienţa parcărilor, din cauza ocupării lor de către familiile care posedă mai multe maşini personale, dar şi de firmă, staţionate tot în faţa ori în spatele blocurilor. Plus alte informaţii utile călătoarei prin cartiere, cum şi-a propus Lasconi să fie în luna august, ca să convingă lumea să accepte schimbarea. Oamenii îi scriu pe unde sunt garaje fără maşini în interior, unde sunt balcoane neautorizate, unde sunt coteţe şi alte nereguli urbanistice ai căror întreprinzători au stat liniştiţi până acum. Sunt mult mai mulţi cei care îi reclamă pe vecinii care au încălcat legea şi n-au păţit nimic decât ipocriţii care vaită pisicile maidaneze adăpostite în garaj şi bătrânii privaţi de socializare, odată rămaşi fără ruginitura primitoare. Vorbind onest: vă plac garajele? Vă vine să plângeţi văzând o coşmelie demontată?
Am văzut că se încearcă a se distrage atenţia de la planul de bătaie al discuţiilor cu oamenii, care, după unii, exclude dintre urgenţele primăriţei Bulevardul „Pardon”. Unde ritmul de lucru este cel pe care îl vedem cu toţii, căci aşa se mişcă firma contractată de Liviu Ţâroiu. De bine, de rău, acum lucrează, dar gândiţi-vă ce-i făceau patronii fostului primar, pe care îşi permiteau să-l lase cu ochii în soare, pe motiv de ploaie, cu lunile. Nu va fi mai alert nici de acum înainte, căci urmează alte operaţiuni similare înlocuirii reţelei de apă, înainte de pavarea aleii mărginite de tei: îngroparea cablurilor şi înlocuirea stâlpilor de iluminat. Cel mai probabil, termenul asumat de constructor pentru reabilitarea măcar a bulevardului propriu-zis va fi revizuit, dacă i-a luat o vară să schimbe o conductă.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!