Sportiva musceleancă a pierdut în „sferturi”, la limită, în faţa japonezei Sena Irie
Pugilista musceleancă Claudia Nechita a ratat calificarea în semifinalele Olimpiadei de la Tokyo şi, implicit, obţinerea unei medalii, care ar fi fost prima din istoria boxului feminin românesc. Sportiva crescută la CS Muscel a pierdut duelul cu japoneza Sena Irie, la categoria 57 de kg, după ce în primul tur trecuse, prin decizie unanimă (5-0), de somaleza Ramla Said Ahmed Ali (31 de ani), la capătul unui meci pe care la controlat de la început până la sfârşit.
„Cred că dacă nu era japoneză, aş fi câştigat meciul”
Claudia Nechita a pierdut cu 3-2 disputa din „sferturi” cu Sena Irie şi crede că dacă adversara ei nu era din Japonia, altul ar fi fost rezultatul. „Mi-am dorit foarte mult această victorie, dar nu am ştiut s-o obţin. În momentul ăsta atât am putut. Am vrut prea mult şi, nu ştiu, din dorinţa asta prea mare…Cred că dacă nu era japoneză, aş fi câştigat meciul. Publicul a fost de partea ei, a avut un mic avantaj, dar acum nu vreau să reclam şi să dau vina pe arbitri. Atât am putut astăzi. Am încredere şi voi merge înainte, sunt sigură că locul meu e acolo sus”, a declarat, cu ochii în lacrimi, Claudia Nechita după eliminarea din turneul olimpic de box. Potrivit specialiştilor, pugilista din Câmpulung a avut de înfruntat o adversară speculativă, cu un foarte bun joc de picioare. Acesta lucru a împiedicat-o pe Nechita să se apropie de japoneză pentru a-şi plasa seriile eficace de lovituri, în timp ce Sena Irie a punctat pe contre, cu lovituri clare, dar izolate. Poate că o mai mare concentrare în apărare a pugilistei noastre ar fi dus la un alt deznodământ al întâlnirii. „Ea a fugit foarte mult, am încercat tot timpul să mă duc după ea, să o prind. Ştia, se aştepta ce o să fac, probabil. Mă aşteptam la asta, mi-am dorit, dar atât s-a putut astăzi şi asta este. Nu m-a surprins cu nimic, nu i-am simţit vreun pumn sau ceva”, a mai precizat Claudia Nechita, care a adus prima victorie boxului feminin românesc la Jocurile Olimpice după disputa cu somaleza Ramla Said Ahmed Ali.
Claudia a câştigat respect pentru boxul românesc
Rezultatul obţinut de sportiva musceleană a fost mulţumitor pentru oficialii din cadrul Federaţiei Române de Box, care trag nădejde că la Paris, în 2024, Claudia va prinde finala. „Cu o decizie împărţită, Claudia Nechita a ratat calificarea în semifinalele Olimpiadei. Românca a câştigat locul V la această ediţie a Jocurilor Olimpice, a câştigat respect pentru boxul românesc (cotat cu 0 şanse de a fi prezentă măcar la Tokyo), a câştigat experienţa vitală pentru ca la Paris, în 2024, să vizeze doar finala olimpică. Să vă întoarceţi sănătoşi acasă!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Box. „Sunt recunoscătoare că am ajuns aici, iar cu siguranţă Parisul mă aşteaptă. Mai sunt trei ani şi voi da totul ca să aduc o medalie de acolo”, a mai declarat, cu optimism, Claudia Nechita, care, în clasamentul final al categoriei 57 kg va ocupa locul V. Narcis MANOLE