-1.4 C
Campulung Muscel
12/02/2025

Ţâroiu voia înlocuirea pedepsei închisorii cu amendă penală, fiindcă era ziua lui când a condus beat criţă

După ce Judecătoria Câmpulung l-a condamnat pe Liviu Ţâroiu la… nimic, era de aşteptat ca Parchetul să riposteze la instanţa superioară, dată fiind alcoolemia la limita comei alcoolice a şoferului, sub influenţa căreia a intrat cu SUV-ul Primăriei într-o maşină staţionată la semafor. Ce intriga era motivul apelului formulat de inculpatul Ţâroiu, cu care judecătoarea de la Câmpulung a fost puţin spus indulgentă. Cele nouă luni de închisoare, nici măcar cu suspendare, ci cu amânare, erau ca şi când sancţiunea nu exista, dacă alesul stătea potolit în următorii doi ani. Fostul primar voia, însă, amendă penală, din următoarele considerente: a băut de ziua lui, accidentul a fost prima lui ispravă penală, are o vârstă, are studii şi o reputaţie foarte bună în comunitate. Zice el. Pe magistraţii de la Curtea de Apel nu l-au impresionat reputaţia foarte bună a lui Liviu Ţâroiu, aceştia având de analizat fapta unui şofer beat tun, care a comis un accident, slavă Domnului!, fără victime omeneşti.

De ce apela Ţâroiu la înţelegerea judecătorilor? Pentru că era ziua lui când a băut, are studii, are o vârstă şi o „reputaţie foarte bună în comunitate”

Sentinţa Judecătoriei Câmpulung, care, practic, îl salva pe Liviu Ţâroiu de pedeapsă, a cărei aplicare era amânată timp de doi ani, dacă inculpatul nu mai comitea altă infracţiune, a fost atacată de Parchet, care a avut câştig de cauză la Curtea de Apel Piteşti. Hotărârea instanţei de fond a fost apelată şi de fostul primar, fără succes, însă, magistraţii de la Piteşti pronunţându-se în favoarea procurorului.

Critica Parchetului a privit „individualizarea modalităţii de executare a pedepsei” – stabilită prin sentinţa Judecătoriei Câmpulung -, „având în vedere cantitatea mare de alcool pur în sânge şi faptul că inculpatul a produs un eveniment rutier fără victime.” În schimb, Liviu Ţâroiu „a susţinut că în cauză trebuia aplicată o amendă penală faţă de contextul de împrejurări ce imprimă faptei un caracter mai puţin grav (fapta a fost săvârşită de ziua sa şi reprezintă un eveniment izolat) şi circumstanţele personale care îl caracterizează (vârsta, studiile, reputaţia foarte bună în comunitate). Apreciază inculpatul că aplicarea unei amenzi este suficientă ca să-şi îndrepte atitudinea şi să conştientizeze gravitatea infracţiunii comise.”, redăm motivaţia apelului lui Liviu Ţâroiu, aşa cum a fost preluată în decizia Curţii de Apel, publicată pe portalul rolii.ro.
Martorii l-au văzut pe Ţâroiu intenţionând să plece de la locul accidentului, dar n-a reuşit din cauza avariilor maşinii

Judecătorii de la Piteşti au apreciat că apelul Parchetului este întemeiat, iar cel al inculpatului, nefondat. „Analizând hotărârea atacată sub aspectul individualizării pedepsei, Curtea constată că instanţa de fond nu a realizat o justă evaluare a criteriilor prevăzute de articolul 74 Cod Penal, stabilind în sarcina inculpatului o sancţiune prea blândă. Amânarea aplicării pedepsei are ca efect neaplicarea pedepsei, inculpatul nefiind supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită.”, se precizează în decizia Curţii de Apel.

„La individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare, Curtea are în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei comise, periculozitatea sporită a inculpatului ce conducea pe un drum public, într-o zonă aglomerată a oraşului, la o oră de vârf, şi a pierdut controlul autoturismului, cauzând pagube materiale, limitele de pedeapsă prevăzute în textul incriminator, reduse cu 1/3, gradul extrem de ridicat al alcoolemiei, circumstanţele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut în evidenţa cazierului judiciar cu antecedente penale.”, continuă actul instanţei.

Totodată, „activitatea infracţională desfăşurată de inculpat (…) demonstrează că fapta de conducere a unui autoturism aparţinând Primăriei Câmpulung, desfăşurată de Liviu Ţâroiu, care deţinea, la data respectivă, funcţia de primar, în condiţiile consumului foarte mare de alcool, a reprezentat un pericol concret pentru circulaţia rutieră desfăşurată la momentul faptei, pe drumurile publice din Câmpulung. Relevant este faptul că, aflându-se la volanul autoturismului, inculpatul a produs un accident rutier fără victime, martorii prezenţi la faţa locului sesizând organele de Poliţie. Martorii oculari au declarat că inculpatul a intenţionat să plece de la faţa locului, ambalând motorul, însă, din cauza avariilor produse autoturismului, nu a reuşit.”
Potrivit judecătorilor de la Curtea de Apel, Judecătoria i-a aplicat lui Ţâroiu o sancţiune prea blândă
Instanţa de fond a ţinut cont de „profilul moral al inculpatului” şi nu i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

„În consecinţă, faţă de valorile foarte ridicate ale alcoolemiei, urmările produse – starea de pericol pentru ordinea publică, producerea accidentului rutier soldat cu pagube materiale, potenţiala vătămare a participanţilor la trafic, vârsta şi profesia inculpatului (67 de ani, primar), urmările care s-ar fi putut produce, Curtea apreciază că pedeapsa cu închisoarea, în condiţiile amânării aplicării acesteia, este prea blândă pentru atingerea scopurilor pedepsei instituite de legiuitor. Curtea apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului, de un an închisoare, este proporţională cu gravitatea faptei comise (…)”.

Astfel, pe 21 iulie 2021, Liviu Ţâroiu a fost condamnat de Curtea de Apel Piteşti, care a admis apelul

Parchetului, la un an de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de doi ani, care reprezintă termen de supraveghere. Fostul primar este obligat: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Liviu Ţâroiu mai este obligat să frecventeze un program de reintegrare socială, derulat de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată, în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile, la Primăria Câmpulung sau Consiliul Local Câmpulung. Suspendarea executării pedepsei va fi revocată dacă, pe durata termenului de supraveghere, fostul primar va comite o nouă infracţiune. Curtea a respins apelul lui Ţâroiu, pe care l-a obligat să plătească 300 de lei, cheltuieli judiciare către stat. Decizia din 21 iulie 2021 este definitivă.

Istoricul celei mai ruşinoase fapte comise de un primar al Câmpulungului

Cronologia tărăşeniei provocate de Liviu Ţâroiu, taxat cu întoarcerea spatelui de către electorat, la alegerile din 2020, arată astfel:

=6 ianuarie 2020: Sărbătoritul în avans de Sfântul Ion „înfierbântă” Boboteaza cu un breaking news preluat de toate televiziunile centrale.
-La ora 19.10, Poliţia Rutieră a fost sesizată că, pe Bulevardul I.C. Brătianu, în dreptul imobilului cu numărul 33, în apropierea intersecţiei Turn, s-a produs un accident cu pagube materiale. Autor: numitul Liviu Ţâroiu, aflat la volanul Daciei Duster al Primăriei, oprit într-un Opel Vectra.
-La ora 19.30, aparatul alcooltest a indicat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, şoferul fiind condus la Spitalul Câmpulung, pentru a-i fi recoltate două mostre biologice de sânge.
-La ora 20.00, a fost recoltată prima probă de sânge, din care a reieşit o alcoolemie de 2,43 gr/1000 ml, iar la ora 21.00, a doua probă, cu o alcoolemie în scădere, de 2,18 gr/1000 ml.
-S-a dispus, prin ordonanţă a organelor de urmărire penală din cadrul Poliţiei Câmpulung – Biroul Rutier, începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută şi pedepsită de articolul 336, alineat 1, din Codul Penal.
=10 ianuarie 2020: Serviciul Judeţean de Medicină Legală Argeş – Laboratorul de Toxicologie a emis Buletinul de Analiză Toxicologică nr.7.
=10 februarie 2020: În dosarul penal înregistrat sub nr.205/P/2020, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, s-a dispus, prin ordonanţă confirmată de procuror, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de numitul Liviu Ţâroiu, pentru săvârşirea infracţiunii precizate mai înainte.
=5 iunie 2020: S-a dispus, prin ordonanţă, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Liviu Ţâroiu.
=21 octombrie 2020: prin Ordonanţa nr.2848/II/6/2010 a conducerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, s-a dispus preluarea, în vederea efectuării urmăririi penale, a cauzei penale nr.205/P/2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, constituindu-se pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş dosarul penal nr.346/P/2020.
=2 februarie 2021: Este data la care s-a dispus, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Liviu Ţâroiu.
=23 februarie 2021: Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung.
=26 martie 2021: Judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş nr.346/P/2020 din 02.02.2021, de trimitere în judecată a inculpatului Liviu Ţâroiu. Acesta a mai constatat legal administrate probele şi efectuată urmărirea penală şi a dispus începerea judecăţii.
=27 aprilie 2021: Inculpatul Liviu Ţâroiu a solicitat judecata în procedură simplificată, recunoscând săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, pe baza probelor administrate în timpul urmăririi penale.
=4 mai 2021: Judecătoria Câmpulung pronunţă Sentinţa penală nr.102, prin care Liviu Ţâroiu a fost condamnat la o pedeapsă de nouă luni de închisoare, cu amânarea aplicării ei pe durata termenului de supraveghere de doi ani. Pe lângă respectarea măsurilor de supraveghere, inculpatul trebuia să presteze o muncă neremunerată, timp de 30 zile, în cadrul Complexului de Servicii Comunitare – Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei.
=6 mai 2021: Sentinţa Judecătoriei Câmpulung a fost atacată de Pachetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
=12 mai 2021: A formulat apel şi Liviu Ţâroiu.
=26 mai 2021: Cauza este înregistrată la Curtea de Apel Piteşti.
=16 iunie 2021: La primul termen, pronunţarea este amânată la data de 21 iulie 2021, când Curtea emite decizia definitivă.
Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!