Al doilea punct al ordinii de zi a întrunirii aleşilor municipali de ieri după amiază, legat de Spitalul Câmpulung, priveşte preluarea conducerii a două secţii importante de către medicii care au promovat concursul. Consiliul Local a validat rezultatele concursurilor organizate de Spitalul Municipal pentru ocuparea funcţiilor de şef al Secţiilor Pediatrie şi Obstetrică – Ginecologie. La Pediatrie, a cărei conducere a fost exercitată de dr.Anca Năstase, doctoriţa Anca Chivu n-a avut concurenţă. Pe 30 iunie 2021, a susţinut proiectul de management, iar pe 5 iulie 2021, proba scrisă şi proba clinică. La Obstetrică – Ginecologie, s-au înscris doi concurenţi, dar numai medicul Carmen Iordache s-a prezentat la prima probă, cea a interviului. Pentru aceasta, concursul s-a încheiat pe 6 iulie, când au fost programate testele finale.
Următoarea formalitate a constat în validarea rezultatelor concursurilor pentru şefi la cele două secţii de către Consiliul Local, după care managerul Mădălin Iordache emite actul de numire în funcţie a dr.Anca Ionela Chivu şi a dr.Carmen Valentina Iordache. Spitalul va încheia cu acestea un contract de administrare cu durata de patru ani.