25.2 C
Campulung Muscel
August 3, 2021

Gelu Tofan, ales preşedintele PNL Piteşti

Duminică, 4 iulie, în cadrul organizaţiei municipale Piteşti a PNL s-a derulat Adunarea Generală a Alegerilor pentru funcţiile de preşedinte, prim-vicepreşedinţi, vicepreşedinţi şi membri. Pentru funcţia de preşedinte au intrat în competiţie Mihai Coteţ şi viceprimarul Piteştiului, Gelu Tofan. Această competiţie s-a încheiat cu victoria lui Gelu Tofan, care a obţinut 273 de voturi, în vreme ce Coteţ a primit 210.
Cei doi prim-vicepreşedinţi aleşi ai Biroului Permanent Local al PNL Piteşti sunt Tiberiu Irimia, de profesie medic şi Liliana Murguleţ, inspector şcolar general. Vicepreşedinţii aleşi sunt: Adrian Sandu, Mihai Alexandrescu, Valentin Deaconescu, Radu Pârva, Marius Popescu, Marioara Bârlogeanu, Florentina Ionescu şi Adrian Ionică.
Iar membrii BPL sunt Liana Aldea, Viorica Brădianu, Viorel George Constantin, Marius Cârstea, Alin Dumitru, Mihaela Frătoaica, Gheorghe Georgescu, Rareş Iorga, Răzvan Popescu, Emanuel Soare, Bogdan Stan, Alexandrina Stanciu, Cătălin Stanciu şi Alexandru Tudan.
Gelu Tofan a declarat: „Acest moment este important pentru PNL Piteşti, fiindcă de acum înainte vom începe reconstrucţia organizaţiei. Mi-am format o echipă de oameni competenţi şi de încredere. Scopul nostru este să ne implicăm în viaţa comunităţii, să ne cunoască piteştenii şi să propunem împreună soluţii liberale pentru problemele Piteştiului. Îmi doresc ca toţi cei care sunt liberali adevăraţii să facă parte din această echipă şi asta pentru că PNL are nevoie de unitate şi de solidaritate. În 2024, PNL va câştiga Primăria Municipiului! Acesta este scopul nostru!”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!