Pentru a patra oară în acest an, modificarea structurii organizatorice a Spitalului de Pneumoftiziologie Câmpulung necesită avizul consultativ al Consiliului Local. Acesta se va produce la şedinţa de miercuri, 30 iunie 2021, când aleşii sunt solicitaţi să bifeze o formalitate cerută de responsabilii TBC la o lună distanţă de precedenta. De data aceasta, schimbările ţintite de a doua unitate de sănătate câmpulungeană care îngrijeşte bolnavi infectaţi se prezintă astfel:
=22 de paturi pentru spitalizare continuă a pacienţilor suspecţi şi confirmaţi COVID-19 în Pavilionul „Grant”;
=22 de paturi pentru spitalizare continuă a pacienţilor cronici TBC în Pavilionul „Stătescu”;
=40 de paturi pentru spitalizarea pacienţilor cu afecţiuni pneumologice non-COVID în Pavilionul „Drăghiceanu”, din care 2 paturi pentru spitalizare de zi;
=3 paturi autorizate sanitar, în conservare, la cerinţele Ministerului Sănătăţii.
Spitalul TBC s-a adresat Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, căreia i-a solicitat avizarea funcţionării, în contextul scăderii incidenţei infecţiei cu Sars-CoV2 în judeţul Argeş sub 1/1000, avizat cu 37 de paturi pentru asistarea pacienţilor suspecţi şi confirmaţi.
La precedentul vot acordat de Consiliul Local pentru o cerere similară a TBC-ului, pe 27 mai 2021, structura organizatorică arăta astfel:
=25 de paturi pentru pacienţi confirmaţi cu COVID-19, în Pavilionul „Drăghiceanu”;
=12 paturi pentru pacienţi suspecţi, în Pavilionul „Grant”;
=22 paturi pentru spitalizare non-COVID, în Pavilionul „Stătescu”;
=8 paturi autorizate sanitar, în conservare, conform cerinţelor Ordinului Ministrului Sănătăţii nr.434/2021, cu modificările şi completările ulterioare.
Prima modificare din acest an s-a produs pe 25 februarie 2021, când s-a stabilit că Pavilionul „Grant” va caza bolnavi non-COVID. Pe 16 martie 2021, s-a revenit asupra deciziei: Pavilionul „Stătescu”, vila principală a complexului TBC, a fost pusă la dispoziţia celor testaţi negativ, întrucât la parterul acestei clădiri este laboratorul de radiologie şi imagistică medicală, în cadrul aveau acces doar pacienţii non-COVID-19. Claudiu VIŞAN
Articolul precedent
Articolul următor