După fostul Spital Minier, a cărui încercare de concesionare a încasat un eşec, din cauza redevenţei neacceptate de Consiliul Local, următoarele imobile pe care Executivul de la Schitu Goleşti şi-a propus să le valorifice sunt nişte construcţii aflate pe terenul fostei unităţi militare Lăzăreşti. Este vorba despre un teren de 19.834 mp, aparţinând domeniului public. La dezbaterea de luna trecută, a fost aprobat studiul de oportunitate pentru concesionarea, prin licitaţie publică, a construcţiilor denumite „Bordeie”, pe o durată de 49 de ani. Nivelul minim al redevenţei urmează să fie stabilit printr-un raport de evaluare.
„Imobilele-construcţii se concesionează pentru activităţi recreative şi distractive – realizarea unui parc de agrement – şi pentru activităţi de zootehnie”, conform solicitărilor depuse la Primărie pe 15 aprilie şi 7 mai 2021. Cererea din aprilie îi aparţine lui Mihai Cătălin Udrea, crescător de animale, care solicită fie concesionarea, fie închirierea, fie transmiterea în folosinţă gratuită a patru bordeie degradate, din izlazul Ciocănei.
Ca să fie aduse într-o stare corespunzătoare fermei de creştere a animalelor şi de producţie, studiul de oportunitate punctează necesitatea unor lucrări de reabilitare la structura de rezistenţă, amenajări interioare şi exterioare, montare de uşi şi ferestre, înlocuirea structurii de rezistenţă a acoperişului. Licitaţia publică este programată în intervalul iunie – iulie 2021, iar încheierea contractului este estimată în iulie-august 2021.
În cazul fostului Spital Minier, procedura va întârzia faţă de calendarul prognozat, deoarece, la şedinţa din aprilie, primarul Tudorel Vasile Miriţă a retras de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre referitor la însuşirea raportului de evaluare şi aprobarea documentaţiei de atribuire a contractului de concesiune, acte care stăteau la baza licitaţiei. Pentru firmele care doresc preluarea imobilelor, cu siguranţă, mai atractiv este terenul de 6.141 mp decât clădirea neîntreţinută. Aleşii n-au fost de acord cu valoarea redevenţei reieşite din raportul de evaluare, pe motiv că este mai mică decât preţul ierbii cosite şi vândute. C.V.
Articolul precedent