La finele săptămânii trecute, prefectul judeţului Argeş, Emilia Mateescu, s-a întâlnit cu Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Argeş, în cadrul unei şedinţe de lucru a Comisiei Judeţene privind Incluziunea Socială. Pe ordinea de zi a fost aprobarea Planului anual de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din bugetul Consiliului Judeţean Argeş, propus de DGASPC Argeş, precum şi alte subiecte de interes pentru prestatorii de servicii sociale şi pentru beneficiarii acestora.
Strategia judeţeană de dezvoltare a serviciilor sociale cuprinde:
-Consolidarea capacităţii sistemului de servicii sociale din Argeş, sens în care vor fi perfecţionate procedurile şi mecanismele de cooperare între instituţii (DGASPC, autorităţi publice locale, organisme private acreditate, servicii deconcentrate, etc.);
-Dezvoltarea şi diversificarea serviciilor sociale adresate grupurilor vulnerabile;
-Promovarea unui model de dezvoltare socio-economică prin care să fie facilitată incluziunea socială şi profesională a grupurilor defavorizate sau marginalizate.
„Pe lângă finanţarea serviciilor sociale existente la nivel judeţean, s-a propus planificarea activităţilor de informare a publicului în legătură cu acestea, precum şi activităţi de formare şi îndrumare metodologică a personalului din domeniul serviciilor sociale. Unele dintre aceste servicii vor fi finanţate din bugetul judeţean, iar altele vor beneficia, pe lângă aceasta, de finanţare din bugetul naţional. De asemenea, în unele cazuri îşi vor aduce contribuţia şi persoanele beneficiare. Planificarea activităţilor cu publicul implică revizuirea sau actualizarea informaţiilor publicate pe site-ul DGASPC sau la sediul acestora; activităţi de informare în cadrul procesului de acordare a serviciilor sociale; telefonul verde; campanii de informare şi sensibilizare a societăţii; campanii de promovare a serviciilor sociale; organizarea întâlnirilor între furnizorii de servicii sociale, organizaţiile de voluntariat, asociaţii ale persoanelor beneficiare, etc. Programul de formare şi îndrumare metodologică a personalului se va face prin cursuri de perfecţionare, cursuri de calificare, sesiuni de instruire, organizarea de întâlniri de tip peer review, sesiuni de formare şi prin încheierea de contracte de supervizare profesională.”, a transmis prefectul.
În urma discuţiilor din cadrul şedinţei, planul a fost aprobat prin votul unanim al membrilor comisiei.