Cheltuieli pentru două proiectări a fost nevoit să facă şi primarul de la Stoeneşti, care şi-a propus să repare, în acest an, două tronsoane, în satele Bădeni şi Lunca Gârtii. Ambele lucrări i le prestează P.F.A. Dinias I.Ionel Persoană Fizică Autorizată, din Valea Stânii – Ţiţeşti, căruia Ion Marin i-a atribuit direct, pe 4 iunie 2021, ambele contracte. Proiectarea drumului Bădeni – Coteneşti, pe o lungime de 1.070 metri, costă bugetul comunei 30.559,20 lei, iar cei 1.500 metri din Lunca Gârtii, 37.485 lei. Preţurile precizate acoperă contravaloarea următoarelor operaţiuni: ridicări topografice; studiu geotehnic; expertiză tehnică; proiectare tehnică de specialitate în faza de documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii, proiect tehnic, detalii de execuţie şi caiet de sarcini; verificarea documentaţiei de către verificator atestat; elaborarea documentaţiilor pentru avize.
A treia achiziţie a perioadei, legată, de data aceasta, de infrastructura de utilităţi, le pune pe autorităţi la o cheltuială de 23.800 lei. Acesta este preţul unei lucrări de săpare a unui şanţ, în vederea introducerii reţelei de apă, perceput de firma locală Danex Bob Construct 2005 SRL. Vă amintim că cel mai important contract încheiat, în acest an, de Primăria Stoeneşti este cel pentru sistemul alternativ pentru alimentarea cu apă în situaţii de urgenţă, în punctul Lunca Gârtii. Execuţia forajului de 25 metri liniari, a aducţiunii cu o lungime de 100 metri liniari şi a sistemului de clorinare, cu bazin de înmagazinare, sunt sarcinile asumate de o firmă din Piteşti, SC Cat Construct Division SRL. Preţul lucrării s-a cifrat la 273.700 lei.