Trei persoane din judeţul Dâmboviţa au tras o spaimă cumplită, duminică de dimineaţă, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit puternic de un cap de pod, în localitatea Dragoslavele. Din fericire, nimeni nu a fost rănit grav. Maşina, însă, nu mai este funcţională, fiind grav avariată.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 10.15, la ieşirea de pe DJ 725, care leagă comunele Dragoslavele şi Stoeneşti, spre DN 73. Potrivit martorilor, un bărbat în vârstă de 59 de ani, care conducea un autoturism VW Polo, a călcat prea tare pedala de acceleraţie şi, într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Drept urmare, maşina s-a-nfipt într-un cap de pod şi a fost serios “şifonată”, având daună totală. La locul accidentului au ajuns pompierii câmpulungeni cu o autospecială de intervenţie, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, dar şi un echipaj SMURD, pentru asistenţă medicală în caz de nevoie. În urma impactului, conducătorul auto s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral minor. El a fost monitorizat de către paramedicii musceleni şi nu a necesitat transportul la spital.
Celelalte două persoane aflate în autoturism au scăpat nevătămate, dar au tras o sperietură zdravănă. Evenimentul rutier a fost protocolat de poliţişti ca tamponare. Alex BARBU
Articolul precedent
Articolul următor