Alt proces important încheiat în Săptămâna Mare este apelul declanşat de afaceristul moldovean Vasile Tofan, împreună cu firma sa, Global Eco Center, faţă de condamnarea pronunţată toamna trecută de Judecătoria Curtea de Argeş. Vă amintim că, pe 27 octombrie 2020, patronului, care îşi mutase business-ul cu otrăvuri de la Iaşi la Câmpulung, i s-a aplicat pedeapsa închisorii de trei ani, cu executare, iar SRL-ului său, o amendă penală de 600.000 lei. Exact aceeaşi sumă care fusese impusă şi de către judecătorul de la Câmpulung, într-un dosar tranşat cu doi ani înainte, dar anulată de Curtea de Apel Piteşti. Instanţa superioară a „şters” şi cei cinci ani de puşcărie dispuşi de magistratul câmpulungean, în vara anului 2018, din cauza nesincronizării momentului comiterii infracţiunii – transportul de deşeuri cu cianuri la Glina – cu momentul trimiterii în judecată, pe baza rechizitoriului procurorilor de la Parchetul General. Altfel spus, Tofan a fost adus în faţa instanţei prea târziu, când fapta sa era prescrisă. În 2021, moldoveanul are din nou noroc cu judecătorii de la Curtea de Apel Piteşti. Pe 28 aprilie, acesta a obţinut transformarea pedepsei închisorii cu executare în pedeapsă sub supraveghere, timp de trei ani, pe durata cărora se suspendă executarea sancţiunii privative de libertate.
Tofan scapă de puşcărie
Pe 9 decembrie 2020, la Curtea de Apel Piteşti erau înregistrate apelurile declanşate de inculpaţii Vasile Tofan şi SC Global Eco Center SRL, care este reprezentată şi de mandatarul Răzvan Dogioiu, şi de administratorul judiciar Casa de Insolvenţă Homoranu SRL. Procesul a avut la bază acţiunea autorităţilor de mediu, care solicită daune de 2 milioane de lei de la afaceristul moldovean, acuzat de săvârşirea infracţiunii de nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase, în formă continuă”.
Curtea de Apel s-a pronunţat la al cincilea termen al cauzei, încheiate pe 28 aprilie 2021, cu o victorie parţială a inculpaţilor. Instanţa superioară a admis apelul lui Vasile Tofan împotriva Sentinţei penale nr.201/27.10.2020, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş. Hotărârea primei instanţe a fost desfiinţată parţial de Curtea de Apel, care a rejudecat speţa şi a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate lui Tofan, căruia i se stabileşte un termen de supraveghere de trei ani. Pe durata acestuia, inculpatul este obligat: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Lui Tofan i s-a impus să frecventeze un program de reintegrare socială, derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizat de Serviciul de Probaţiune, în colaborare cu instituţii din comunitate. Altă obligaţie fixată în sarcina inculpatului constă în prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, în cadrul Consiliului Local Iaşi, pentru o perioadă de 80 de zile. Tofan a fost atenţionat că beneficiul suspendării executării pedepsei i se revocă în cazul nerespectării măsurilor impuse, neexecutării obligaţiilor sau al săvârşirii unei noi infracţiuni, pe durata termenului de supraveghere.
Celelalte dispoziţii ale Judecătoriei Curtea de Argeş sunt menţinute. Aşa cum este pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Firma rămâne obligată la plata amenzii de 600.000 lei
În schimb, Curtea a respins, ca nefondat, apelul declarat de Global Eco Center SRL, pe care Judecătoria Curtea de Argeş a condamnat-o la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 600.000 lei, „stabilită prin înmulţirea unui număr de 240 zile amendă cu suma corespunzătoare zilei amendă, stabilită de instanţă la 2.500 lei.”
„În vederea reparării pagubei produse Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor” – a cărui plângere a declanşat procesul mutat de la Câmpulung la Curtea de Argeş -, „menţine sechestrul asigurător dispus prin Ordonanţa din data de 02.05.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, asupra următoarelor bunuri: cota de 1/1 din terenul de 1.067 mp, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2695/23.10.1996, situat în comuna Oituz, judeţul Bacău (…), deţinut împreună cu Tofan Diana – bun proprietatea inculpatului Vasile Tofan; imobilul de 1.800 mp, situat în municipiul Iaşi, Şoseaua Iaşi-Ciurea, judeţul Iaşi (…), dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 4651/28.11.2007 – bun proprietatea inculpatei SC Global Eco Center SRL Iaşi.”
Altă obligaţie care intră în sarcina societăţii ieşene o reprezintă restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, „în sensul de a fi înlăturate din punctul de lucru din strada Traian nr. 223, „Parcul Industrial Câmpulung Park”, deşeurile periculoase depozitate.”
Hotărârea Curţii de Apel Piteşti este definitivă.
La Curtea de Argeş se judecă, într-un proces separat de cel penal, latura civilă şi anume pretenţiile Ministerului Mediului, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş. Următorul termen este pe 8 iunie 2021. APM Argeş s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000.000 lei, „cuantumul pagubei exprimate prin preţul serviciilor destinate evacuării şi eliminării cantităţii de deşeuri periculoase şi nepericuloase neevacuate de societatea inculpată de la punctul de lucru din Câmpulung, având în vedere raportările întocmite de Global Eco Center SRL cu privire la situaţia gestiunii deşeurilor.”, potrivit hotărârii Judecătoriei Curtea de Argeş. Firma a realizat şi ea o antecalculaţie a cheltuielilor necesare pentru eliminarea reziduurilor de la fosta ARO, din care a reieşit valoarea de 2.217.100 lei.
Magda BĂNCESCU