Parohia Voineşti apără proiectul Bisericii. Pentru enoriaşi nu stau în picioare argumentele bunicii îngrijorate de traumele produse nepoţilor
Enoriaşii adunaţi în jurul preotului Adrian Moisescu, parohul Bisericii Voineşti, din Valea Foii, susţin proiectul construcţiei capelei mortuare, pentru execuţia căreia va fi demarată, în curând, procedura de autorizare. În ceea ce priveşte apartenenţa terenului, din care o „palmă” este revendicată verbal de familia Dragomir, pe motiv că ar fi fost donată de bunici unor vecini stabiliţi în zonă, oamenii locului au o versiune diferită de cea a consătenei care ne-a sesizat nemulţumirea sa. Şi anume că pământul degajat de casa arsă într-un incendiu a fost în totalitate al familiei Bucurenci. A cărei urmaşă l-a înstrăinat în favoarea Bisericii, după moartea mamei sale în timpul tragediei de acum 12 ani. În această ediţie vă prezentăm versiunea conducerii Parohiei Voineşti, care o contrazice pe cea a doamnei Marilena Dragomir, a cărei supărare este pusă de cetăţeni pe cu totul alte cauze decât construcţia mortuară, care i-ar speria nepoţii. Având datoria de a asculta ambele părţi şi de a le prezenta punctul de vedere, întregim relatarea de săptămâna trecută cu amănuntele împărtăşite de iniţiatorul proiectului şi susţinătorii lui, membri ai Consiliului Parohial, dar şi locuitori ai satului.
Urmaşa bătrânei care a pierit în incendiu neagă că înaintaşii săi ar fi primit teren de la vecini
Între enoriaşii veniţi să confirme varianta preotului de la Voineşti, care atestă proprietatea Bisericii cu documente, s-a aflat fiica bătrânei decedate în incendiu. Filofteia Lăzăroiu ne-a povestit că, pe locul cu pricina, familia sa a deţinut un imobil cu trei camere, mărginit de ulicioara care duce la Biserică şi la cimitir. „Mai aveam o odaie în care făceam mâncare şi un cuptor care a fost al nostru.”, a afirmat urmaşa ultimei ocupante a casei, care a demontat afirmaţia vecinei, cum că ar fi beneficiat de pământ de la înaintaşii acesteia. „N-am luat nicio bucăţică de pământ!”, ne-a declarat aceasta. Amănunt care, oricum, legal vorbind, n-are nicio importanţă, de vreme ce presupusa cedare de teren, care s-ar fi petrecut cu câţiva zeci de ani în urmă, nu este atestată nici măcar de un act de mână. Urmaşa familiei Bucurenci insistă că predecesorii săi nu erau nevoiaşi, precum susţine vecina Dragomir. „Tăiam, în fiecare an, porci, nu eram nişte prăpădiţi, cum zice, că am fost nişte prăpădiţi.”, a continuat aceasta, în apărarea memoriei strămoşilor ei.
La ani buni după moartea mamei, aceasta a vândut Bisericii terenul de 200 de metri pătraţi, 190 de metri pătraţi reieşiţi la măsurători. Tranzacţia a fost încheiată pe 31 octombrie 2019.
Între proprietatea Bisericii şi cea a familiei Dragomir există un spaţiu special lăsat liber, ca să se evite cearta
Câţiva membri ai Parohiei, prezenţi la întâlnirea noastră cu preotul Adrian Moisescu, au invocat perioada de timp generoasă trecută între incendiul care a lăsat casa fără ocupanţi şi momentul în care Biserica s-a hotărât să cumpere, cu scopul de a ridica o capelă mortuară. „De ce n-au luat pământul în 12 ani, de când a murit mama doamnei? Căci noi, la Biserică, acum am încercat să-l luăm, pentru a face o capelă pentru toată comunitatea.”, s-a întrebat retoric consilierul parohial Ovidiu Cojocaru.
Părintele Moisescu ne-a arătat pe schiţă că între proprietatea familiei Dragomir şi cea a Bisericii, ambele delimitate cu gard pe latura comună, există un spaţiu liber, care n-a fost înglobat în niciunul dintre cadastrele terenurilor. „Ca să nu ne mai certăm cu ei, am făcut (n.r. împrejmuirea) pe lângă gard. Am mai lăsat 20 de centimetri.”, a indicat consilierul Cojocaru care este hotarul dintre suprafeţele delimitate cu gard din plasă. Lotul cumpărat de Parohia Voineşti în urmă cu doi ani şi jumătate are formalităţile cadastrale şi de intabulare încheiate încă din anul 2016.
Unii dintre enoriaşi ne-au arătat că proprietatea vecină prezintă o „deformare”, în sensul că, la un moment dat, gardul nu mai urmează marginea continuă, ci iese în afară, ca şi când s-ar fi „ciupit” din graniţă. „De ce acolo este pus pe hotar? Unde este „baba” prinsă în construcţie a fost gard.”, este, într-un fel, atuul Parohiei în faţa familiei Dragomir. Căreia, dacă intenţionează să “saboteze” proiectul capelei, liderii Parohiei se gândesc să-i ceară să se retragă în interiorul proprietăţii. „Atunci, să dărâme şi să se dea cu 60 de centimetri mai încolo, căci aşa este legal.”, a adăugat consilierul Cojocaru. De aceea era bine ca neînţelegerile să fie rezolvate între oamenii locului, dar s-a preferat ca diferendul să răbufnească public.
Unul dintre consilierii parohiali: „Copiii sunt, toată ziua, printre morminte. Biserica e de pe la 1800, de ce s-au pus aici, dacă le e frică de morţi?!”
Preotul Adrian Moisescu ne-a povestit că singurele intervenţii asupra pământului au fost de a-l curăţa de ruinele rămase după incendiu. Şi nu numai de ruine, căci lumea, sesizând locul devenit viran prin nelocuirea şi neîntreţinerea lui, obişnuia să-l încarce cu resturile rezultate din curăţenia făcută la morminte. Şi-atunci s-a trezit părintele că trebuie să strângă în urma lor. Dar asta nu este o situaţie care se întâmpla numai la Voineşti, administratorii cimitirelor având o reală problemă în a-i lămuri pe deţinătorii de morminte să respecte şi bunul Bisericii, şi bunul public.
„Deocamdată, noi nu ne-am apucat să construim nimic. Doar ne-am interesat ce presupune, dacă vom construi ceva vreodată. Şi atunci, va fi cu îndeplinirea condiţiilor care se cer, a tot ce înseamnă legalitate.”, a precizat parohul de la Voineşti. Diferendul, unul minor, în opinia noastră, se putea rezolva atât de uşor prin comunicare. Responsabilii Parohiei susţin că au încercat să cadă la pace, mai cu seamă că familia Dragomir este enoriaşa lor, dar nu s-au înţeles. „Nu este cale de înţelegere.”, precizează epitropul Constantin Vintilă.
Oamenii îl invocă drept martor al inexistenţei „donaţiei” pe un văr al doamnei Dragomir, care, la cei 80 de ani ai săi, n-ar fi auzit de vreun act filantropic al neamurilor în favoarea vecinilor Bucurenci. „Spune că vin nepoţii pe la ea. Dar când intră cu ei prin cimitir şi-i ceartă prin cimitir, de ce nu se mai sperie?! Copiii sunt, toată ziua, printre morminte. Biserica e de pe la 1800, de ce s-au pus aici, dacă le e frică de morţi?! Capela o s-o construim, căci ne obligă legea să avem capelă.”, a mai spus consilierul Ovidiu Cojocaru. „Pe uliţa asta au fost aduşi morţii din Răceni, din Valea Foii, de la „Şendroi”, de peste tot. Asta e dintotdeauna, de când e cimitirul, e frecventată uliţa de aşa ceva. Cum să-i fie frică de morţi, dacă fiul e preot!”, l-a completat epitropul Constantin Vintilă.
Oamenii care au fost de faţă la dialogul purtat cu liderii Parohiei ne-au povestit că între cele două familii, Bucurenci şi Dragomir, a existat din vechime un conflict care, în prezent, a antrenat, fără voia ei, şi Biserica, în calitate de cumpărătoare a terenului Bucurencilor. „Acel cuptor n-a fost niciodată al comunităţii, a fost al dumnealor (n.r. al familiei Bucurenci). Tatăl meu cocea cozonaci aici, mai veneau câteva vecine şi-o ajutau pe dânsa să-l lipească, pentru că nişte oameni răi băgau băţul prin gard. Ei l-au dărâmat tot timpul, dacă aproape toată viaţă au fost în conflict!”, au susţinut la unison lereştenii strânşi la faţa locului. „Să ne lase în pace!”, au cerut, la final, cetăţenii.
Preotul a respins întru totul ideea de ceartă cu enoriaşa Bisericii din Valea Foii, instituţie faţă de care susţine că are o datorie şi morală, şi profesională. „Dacă ctitorii, înaintaşii noştri, 60 de familii, au fost în stare să zidească o biserică, la 1781, noi suntem datori să ducem mai departe moştenirea pe care ei ne-au lăsat-o. Există o legislaţie care prevede ca fiecare biserică să aibă capelă.”, a conchis părintele Moisescu, pe care normele actuale îl obligă să le ofere membrilor comunităţii religioase facilitatea de a-i priveghea pe răposaţi în condiţii civilizate, care să respecte legislaţia în vigoare.
Magda BĂNCESCU