25.5 C
Campulung Muscel
16/06/2025

Andrei Gerea, director cu aproape 5.000 euro pe lună

Politicianul argeşean Andrei Gerea a fost numit de Consiliul de Administraţie al companiei Crucea Wind Farm din judeţul Constanţa (operatorul parcului eolian Crucea Nord din Dobrogea, preluat recent de Hidroelectrica”, în funcţia de director general. Andrei Dominic Gerea a fost ministru PNL al Economiei în Guvernul Ponta 2 şi ministru ALDE al Energiei în Cabinetul Ponta 4, potrivit documentelor companiei publicate în Monitorul Oficial, plus deputat de Argeş în mai multe mandate.

Deocamdată, Gerea este numit director general al producătorului de energie eoliană timp de patru luni, cu posibilitate de prelungire până la şase luni, şi va avea o indemnizaţie fixă lunară brută reprezentând de cinci ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut din ramura de activitate a companiei. Potrivit datelor INS şi calculelor estimative ale Profit.ro, suma s-ar putea ridica la circa 40.000 lei brut, respectiv 24.000 lei net (aproximativ 4.900 de euro pe lună).

Până în decembrie anul trecut, Andrei Gerea a fost deputat, începând din 2004, cu pauze pentru mandatele ministeriale menţionate. A început la PNL (2004-2014), după care s-a transferat la ALDE, formaţiunea politică înfiinţată de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu şi de fostul vicepreşedinte ANAF, ministru de Finanţe şi al Economiei, Daniel Chiţoiu. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!