02/07/2026

Prin pensionarea Gabrielei Chelu, s-a eliberat un post de consilier la Protecţia Civilă a Primăriei

După câteva schimbări produse, în sensul că a fost angajat un city manager la Primăria Câmpulung şi doi angajaţi au încetat raportul de serviciul, instituţia le-a afişat declaraţiile de avere şi interese. Este vorba despre Ioana Marcu, care a schimbat statutul de consilier local USR PLUS cu cel de administrator public. Declaraţiile sale au fost depuse la începutul mandatului, iar în cazul celorlalţi doi, la încheierea activităţii: Gabriela Chelu, consilier la Compartimentul Protecţie Civilă, prin pensionare, iar arhitectul şef Victor Cătălin Ghiţă, după perioada de preaviz aferentă demisiei înaintate la începutul lunii februarie.

Ca city manager, Ioana Marcu şi-a actualizat declaraţia de avere 

Administratorul oraşului, angajat pe perioada actualului mandat de primar al Elenei Lasconi, a fost numită Ioana Marcu. Câmpulungeanca a renunţat să mai fie consilier local, loc în Legislativ câştigat după alegerile locale din 27 septembrie 2020, pentru funcţia de city manager, moment în care a trebuit să-şi actualizeze declaraţiile de avere şi interese. Iată ce a menţionat Ioana Marcu în noile declaraţii.

Din 2013, are cumpăraţi 693 metri pătraţi, teren intravilan, în comuna Schitu Goleşti, în acelaşi an achiziţionând o casă, în aceeaşi localitate, de 75 metri pătraţi.

Luna mai, anul acesta, este data scadentă pentru două credite contractate în 2016, unul de 99.500 (fără a se menţiona valuta), de la Idea Bank, şi celălalt de 50.200 (fără a se specifica valuta), de la Raiffeisen Bank.

În 2020, ca analist servicii Clienţi la Arezzo Sky Bucureşti, Ioana Marcu a câştigat 31.680 lei, iar soţul, Răzvan Marcu, din activitatea de la firma UTV Rental Center, alţi 48.560 lei (4.047 lei lunar). La bugetul familiei Marcu de anul trecut s-au adăugat şi alocaţiile copiilor şi indemnizaţia de „creştere copil”, de 89.670 lei (7.472 lei pe lună).

Alături de declaraţia de avere, semnată pe 25 martie 2021, city managerul a depus-o şi pe cea de interese, în care nu are menţionată nicio funcţie sau calitate.

Se eliberează un post la Protecţie Civilă

Gabriela Chelu, consilier superior la Compartimentul Protecţie Civilă şi Situaţii de Urgenţă, şi-a depus la Primărie, care i-a fost angajator, declaraţiile de avere şi interese în momentul pensionării, astfel, postul ei va fi vacantat.

Din declaraţia semnată pe 8 aprilie reiese că, în 2001, soţul Gabrielei Chelu, Alexandru Florin, a moştenit două suprafeţe de teren intravilan. Una, de 400 metri pătraţi, în Câmpulung, iar cealaltă, de 22.700 metri pătraţi, în Nucşoara. Cu aceeaşi ocazie, a moştenit şi o casă de vacanţă, în Nucşoara, de 50 metri pătraţi. Soţii Chelu şi-au ridicat o casă în Câmpulung, în 2006, cu suprafaţa de 150 metri pătraţi.

Familia deţine şi un autoturism Logan, fabricaţie 2005, dobândit prin cumpărare.

Anul trecut, Gabriela Chelu a încasat de la Primăria Câmpulung drepturi salariale în sumă de 42.786 lei (3.565 lei pe lună), iar soţul a primit o pensie de 1.000 lei pe lună (12.000 lei pe an). 

În declaraţia de interese nu are completată nicio rubrică.

Arhitectul şef şi-a dat demisia în februarie, după un an de practică la Câmpulung

Şi Victor Cătălin Ghiţă, fostul arhitect şef, şi-a prezentat declaraţiile de avere şi interese la încetarea raportului de serviciu, prin demisie. Acesta a ajuns la Primăria Câmpulung pe 10 ianuarie 2020, prin transfer de la Primăria Piteşti, declarând că s-a mutat aici pentru salariu, care este mai mare ca în capitala de judeţ. Conform statului, arhitectul şef are un salariu de 10.417 lei, din care 10.070 lei este salariul de bază şi 347 lei, indemnizaţia de hrană.

Postul de arhitect şef al Câmpulungului a fost deja scos la concurs. Mâine, 21 aprilie, este ultima zi când se mai pot depune dosare de participare, între 22 şi 28 aprilie, urmând faza de selecţie a acestora. Cei care vor rămâne în concurs vor susţine testarea scrisă pe 5 mai, ziua interviului urmând să fie anunţată ulterior, dar nu mai departe de 5 zile lucrătoare de la testul grilă.

Fostul arhitect şef, Victor Cătălin Ghiţă, a completat declaraţia de interese pe 15 martie, cu menţiunea că e „valabilă pentru anul 2020 şi până în data de 4 martie 2021, când a încetat activitatea în cadrul Primăriei Municipiului Câmpulung”. În acest document şi-a menţionat calitatea de membru al Ordinului Arhitecţilor din România – Sucursala Argeş. 

În schimb, declaraţia de avere a parafat-o pe 1 aprilie 2021, completând că, în 2013, a moştenit o pătrime dintr-un apartament de 81 metri pătraţi, împreună cu Viorica Ghiţă şi Cristian Ghiţă. 

Are cumpărat un autoturism Volkswagen Golf 7, fabricat în anul 2014.

În 2020, de pe urma funcţiei de arhitect şef a avut un venit de 71.782 lei (5.982 lei pe lună), iar din alocaţia copilului a încasat 1.872 lei (156 lei lunar).

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!