02/07/2026

Trimişi în judecată după ce şi-au tâlhărit amicul

La mai puţin de o lună de la comiterea faptei, doi musceleni, unul dintre ei minor, acuzaţi de tâlhărie calificată, au fost trimişi în judecată. Aceştia i-au furat unui consătean, pe care l-au atacat noaptea, suma de 500 de lei, furioşi pe el că le luase banii la barbut.

În seara de 21 martie, Andrei Sebastian B., de 21 de ani şi Narcis Ionuţ D., de 16 ani, ambii din comuna Bughea de Jos, au jucat barbut într-un bar din localitate. După ce au pierdut toţi banii, au plecat furioşi, dar nu s-au dus acasă, ci l-au aşteptat pe cel care le câştigase banii. La adăpostul întunericului, cei doi i-ai cerut consăteanului de 52 de ani să le înapoieze banii, dar cum acesta a refuzat, l-au lovit şi, în timp ce victima era la pământ, i-au luat tot ce avea în buzunar, după care au fugit. Păgubitul a reclamat ce a păţit operatorului de la 112, iar poliţiştii Secţiei Rurale Valea Mare Pravăţ i-au prins pe autori. 

A doua zi, pe 22 martie, după administrarea probatoriului, cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, ulterior fiind dispusă arestarea preventivă a tânărului de 21 de ani, iar faţă de minor cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile. Oamenii legii au finalizat cercetările în trei săptămâni de la comiterea faptei, iar dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată. Adrian TĂNASE

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!