26/04/2025

Agresorii din Valea Bădenilor sunt în arestul IPJ Dâmboviţa

Cei cinci agresori din Valea Bădenilor rămân în arest, după cum a stabilit instanţa, fiind „cazaţi” în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.

Virgil Iulian Şerban (33 de ani), Ravil Gheorghe Constantin (25 de ani), Bogdan Florin Şerban (42 ani), Răzvan Dumitru Şerban (33 de ani) şi Ionuţ Adrian Şerban (23 ani), toţi din comuna Stoeneşti, sat Valea Bădenilor au fost arestaţi preventiv pe 25 februarie 2021 pentru tentativă de omor. Cei cinci, care circulau cu două maşini au blocat trecerea unui al treilea autoturism, în care erau alţi trei bărbaţi, dar dintr-o familie rivală şi, datorită superiorităţii numerice i-au snopit în bătaie pe aceştia din urmă, tăbărând pe ei cu bâte, uluci şi o furcă. Printre cei agresaţi a fost şi un minor, toţi ajungând cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti pentru îngrijiri medicale. 

Cel mai grav rănit a fost Gavril Prundaru, în vârstă de 42 de ani, care, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale de a-i salva viaţa, a murit la câteva zile de la incident. Pe lângă faptul că a fost bătut, cineva l-ar fi şi înjunghiat cu furca. Familiile Prundaru şi Şerban se „războiesc” de mai mulţi ani, conflictul fiind mai vechi de 2016, când tripla crimă din noaptea de 13 spre 14 aprilie a zguduit localitatea.

Agresorii au fost arestaţi preventiv pe 25 februarie 2021 şi s-au ales cu dosar penal pentru tentativă de omor. În prezent sunt tot în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dâmboviţa, după ce Tribunalul Argeş le-a prelungit această măsură preventivă, în ciuda încercărilor acestora de a contesta arestul preventiv, Curtea de Apel Piteşti respingând ca nefondate apelurile. 

Scandalul din ziua de Dragobete ar fi pornit după ce familia Prundaru a primit o bucată de teren de la obştea din zonă şi ar fi dorit să o împrejmuiască, incluzând în proprietate şi o troiţă, ridicată de membrii familiei Şerban, iar acest lucru i-ar fi iritat pe aceştia din urmă. Au fost mai multe certuri între cele două părţi, cu injurii şi ameninţări, iar pe 24 februarie 2021 s-a ajuns la fapte mai grave, pe care vi le-am descris mai sus.

Pe 7 martie, Gavril Prundaru a fost înmormântat şi, pentru a preveni eventualele evenimente nedorite în comunitatea din Valea Bădenilor, zona a fost supravegheată de luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi de jandarmii Detaşamentului Mobil Argeş, precum şi de poliţişti. Acum, încadrarea iniţială a faptei, de tentativă de omor a fost schimbată în infracţiunea de omor, oamenii legii făcând cercetări pentru a stabili cu exactitate care dintre suspecţi a aplicat loviturile care au dus la moartea victimei. 

Unul dintre reţinuţi a furat de la Kaufland, iar altul a fost amendat pentru diverse infracţiuni

Doi dintre cei reţinuţi au mai avut de-a face cu oamenii legii, unul după ce a furat de la Kaufalnd, iar celălalt după ce a săvârşit infracţiuni rutiere şi silvice. În noiembrie 2019, Judecătoria Câmpulung a admis cererea Parchetului şi a confirmat soluţia de renunţare la urmărirea penală asupra lui Bogdan Florin Şerban, urmărit penal pentru infracţiunea de furt. Partea vătămată a fost Kaufland România Societate în Comandită.

Răzvan Dumitru Şerban a ajuns în faţa instanţei de la Câmpulung după ce Comuna Stoeneşti a cerut înlocuirea a şapte amenzi, în cuantum de 4.015 lei, cu ore de muncă în folosul comunităţii, după ce a dovedit insolvabilitatea acestuia. Pentru că dintr-o amendă, inculpatul a achitat 161 de lei, i-a mai rămas restanţă 3.854 lei, care i-au fost convertiţi de instanţă în 40 de ore de muncă în folosul comunităţii, pe care să le execute la Primăria Valea Mare Pravăţ, în cadrul programului de activităţi ale domeniului public. Din hotărârea din 15 decembrie 2020 a Judecătoriei se deduce că individul prestează o oră de muncă pentru 96,35 lei. Amenzile contravenţionale transformate au fost primite de Răzvan Dumitru Şerban din 2015 şi până în 2019, astfel: 300 lei (390 lei), prin procesul verbal al Biroului Rutier al Poliţiei Câmpulung din 14 ianuarie 2015; 884 lei (975 lei), din 2 mai 2015, de la Secţia 4 Poliţie Prundeni – Vâlcea; 400 lei (420 lei), din 17 septembrie 2015, de la Secţia de Poliţie nr. 6 Domneşti; 200 lei (250 lei), din 20 septembrie 2016, de la IGPRV; 870 lei, din 3 august 2018, de la Secţia de Poliţie Rurală Nr. 13 Rucăr; 200 lei, din 23 martie 2019, de la Secţia de Poliţie Rurală Nr. 13 Rucăr; 1.000 lei, din 24 august 2019, de la Poliţia Municipiului Câmpulung. Adrian TĂNASE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!