02/07/2026

Prezentarea bugetului local pe 2021 al Câmpulungului s-a mutat în on-line

Astăzi este ultima zi când se mai pot depune la Primărie propuneri şi sugestii la proiectul de buget al Câmpulungului pentru 2021, care, din cauza situaţiei epidemiologice actuale, nu va mai fi dezbătut cu public. Toate solicitările câmpulungenilor şi aleşilor locali vor fi contabilizate şi prezentate săptămâna viitoare de  către conducerea instituţiei.

Proiectul de buget local a fost afişat pe site-ul Primăriei Câmpulung şi se află în perioada de dezbatere publică. Cei care au ceva de adăugat, fie că sunt locuitori ai municipiului sau consilieri locali, o pot face doar în scris. Recomandările se depun la Registratura Primăriei, astăzi, 9 aprilie 2021, până la ora 15.00, fiind ultima zi când se mai primesc, sau prin email, la adresa: orasulmeu@primariacampulung.ro, cu menţiunea „Propuneri la proiectul de buget local al Municipiului Câmpulung pe anul 2021”. 

Toate sugestiile vor fi analizate de către Consiliul Local, urmând ca acesta să se pronunţe care sunt acceptate şi care nu, iar cele eligibile vor fi anunţate de către conducerea Primăriei luni, 12 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, care începe la ora 14.00 şi care va fi transmisă live, atât în media locală, cât şi pe reţelele de socializare.

Termenul de aprobare a bugetului Câmpulungului este de 45 de zile de la data aplicării Legii nr. 15 din 9 martie 2021.

Decizia de dezbatere a bugetului on-line a fost una bună, ţinând cont de participarea „masivă” din anii precedenţi când, pe lângă consilieri locali, nici aceia toţi prezenţi, mai populau sala mare a Primăriei câţiva angajaţi şi vreo 4-5 câmpulungeni, care veneau, an de an, cu te miri ce sugestii, dar care s-au împuţinat prin selecţie naturală. Aşa că n-avea rost să dezinfectezi un amfiteatru de şcoală sau sala Clubului ARO, înainte şi după întâlnirea la care ar fi picotit vreo 20 de inşi. 

La Mioveni, dezbaterea bugetului s-a ţinut ieri, 8 aprilie, la Centrul Cultural Mioveni, dar numărul de locuri din sală a fost limitat, tot din cauza normelor de siguranţă sanitară, restul cetăţenilor având posibilitatea să urmărească în direct întâlnirea pe pagina de Facekook a Primăriei. Lista cu principalele investiţii pe care Consiliul Local Mioveni le propune spre realizare în acest an a fost dezbătută public încă din 31 martie. 

Şi la Piteşti, propunerile cu referinţa „buget” au fost primite tot pe emailul Primăriei, dezbaterea bugetului capitalei de judeţ fiind făcută miercuri, 7 aprilie. Executivul, consilierii locali, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, ai asociaţiilor reprezentative pentru diverse categorii de cetăţeni, ai mediului de afaceri, s-au întâlnit pentru prezentarea bugetului local şi a investiţiilor pe 2021 în Sala Mare a Filarmonicii Piteşti. Isabela FILIP

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!