Vineri, 2 aprilie 2021, primarul Câmpulungului a semnat dispoziţia prin care Roxana Tătulescu a fost instalată ca responsabil al Investiţiilor. Compartimentul cu pricina face parte, alături de Compartimentele Achiziţii Publice şi Proiecte şi Fonduri Europene, din Serviciul de Dezvoltare Locală, înfiinţat de fostul primar Liviu Ţâroiu, prin organigrama şi statul de funcţii aprobate în toamna anului 2019. Actuala conducere a Primăriei a păstrat organizarea gândită de predecesori, numai că a schimbat titulatura serviciului, în Dezvoltare Urbană, valabilă de la 1 mai 2021, când intră în vigoare grila de personal votată în luna ianuarie a acestui an. Serviciul în care Ţâroiu a reunit angajaţii care ar fi trebuit să fie „creierul” dezvoltării oraşului, prin investiţiile propuse şi derulate, nu are, deocamdată, un şef. Care, după fostul primar, ar fi trebuit să fie un inginer constructor sau un specialist în drumuri. Fostul edil era convins că nu l-ar fi găsit dacă ar fi scos postul la concurs, pe motivul că un om pregătit în domeniile vizate câştigă mai bine pe şantierele private decât ca angajat la Primărie.
Dacă primăriţa va avea succes în încercarea de recrutare a acestui om-cheie în materia derulării lucrărilor municipalităţii rămâne de văzut. Pe moment, a pus un şef doar la Investiţii, în ideea ca pe uşa ei să nu se mai „vânture” toţi componenţii compartimentului respectiv, ci legătura să se ţină doar cu unul. „Nu mi se părea normal să nu aibă un şef. Toată lumea, când avea ceva de făcut, venea să vorbească cu primarul şi cu cine mai avea nevoie. Nu exista un şef.”, ne spunea Elena Lasconi, care a rezolvat această carenţă la sfârşitul săptămânii.
Nu numai că a instalat o persoană care va răspunde la întrebările sale, pentru toţi colegii, dar a şi avut o şedinţă cu angajaţii acestui domeniu care „scârţâie”. „Încet-încet, oamenii se vor da pe brazdă, nu şi-a pierdut speranţa primarul. Am avut astăzi (n.r. vineri, 2 aprilie) o discuţie sinceră cu cei de la Investiţii – Achiziţii. I-am chemat la o şedinţă şi le-am spus: „Putem să tragem linie astăzi?”, le-a sugerat aceasta un început nou. „Ei au spus că sunt 100% cu mine. Bine, hai să vedem.”
Compartimentul Achiziţii Publice numără trei consilieri, iar Compartimentul Investiţii şi Implementare Contracte, doi consilieri şi un inspector. Cel de-al treilea compartiment din structura Serviciului de Dezvoltare Urbană este cel de Proiecte şi Fonduri Europene, fostul Compartiment Proiecte, Programe, Prognoze, Fonduri Europene, în care vor activa 13 inspectori. Dintre aceştia, 11 sunt posturi nou înfiinţare, cu probabilitate extrem de mică de a fi ocupate, nici măcar pe jumătate, din cauză că specialiştii în scrierea de proiecte europene câştigă bine în domeniul privat. Iar cu începători, în condiţiile în care la Primăria Câmpulung n-are cine să-i pregătească, nu faci treabă. M.B.