19/04/2025

Imagini feerice în Piatra Craiului, unde stratul de zăpadă atinsese, miercuri, la Refugiul Grind, 145 cm!

Record de strat de zăpadă pentru finalul lunii martie în multe zone muntoase din ţară. Deşi mai avem câteva zile şi intrăm în cea de-a doua lună de primăvară, la munte a nins mai ceva ca-n lunile de iarnă, când zăpada s-a lăsat aşteptată. 

Formaţia Salvamont Câmpulung a postat pe Facebook câteva imagini de basm surprinse în masivul Piatra Craiului, unde zăpada a atins, miercuri după-amiază, 145 de centimetri, iar ninsoarea nu se oprise. „În Piatra Craiului ninge necontenit, iar statul proaspăt de zăpada măsoară 145 cm la refugiul Grind (și încă ninge)”, este mesajul care însoţeşte fotografiile postate în mediul virtual. În altă ordine de idei, salvamontiştii atrag atenţia că a crescut foarte mult riscul producerii avalanşelor în zonele alpine. În Munţii Făgăraş, alerta a fost ridicată la nivelul 5 din 5. Ninsorile abundente căzute în ultimele zile, dar şi viscolul, care a transportat zăpada formând cornişe,  au crescut riscul de producere a avalanşelor şi în masivele muntoase Iezer-Păpuşa, Piatra Craiului şi Leaota, la peste 1500 de metri. În aceste condiţii, nu sunt recomandate ascensiunile de creastă, stratul de omăt fiind instabil. Salvamontiştii îi avertizează pe cei care, totuşi, se încumetă şi urcă pe munte în această perioadă, urmând trasee către golul alpin, că riscă accidentări grave, poate chiar fatale, ascensiunile fiind foarte dificile în unele zone, chiar şi pentru turiştii experimentaţi şi foarte bine echipaţi. De asemenea, turiştii sunt atenţionaţi să fie foarte atenţi şi la traversările vâlcelelor, la altitudini sub 1500-1300 de metri, în care există acumulări foarte mari de zăpadă viscolită.

Narcis MANOLE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!