02/07/2026

Câmpulung şi comunele din jur, într-o A.D.I. pentru apă – canal

Ca să poată fi pus în practică proiectul de reabilitare a  aducţiunii de apă potabilă – unul dintre cele două fire, pentru finanţarea căruia este încă în vigoare contractul cu Ministerul Lucrărilor Publice şi Dezvoltării -, documentaţia trebuie refăcută. Soluţia acceptată de Liviu Ţâroiu nu poate fi realizată la costurile suportate de P.N.D.L., prin urmare, investiţia este revizuită. Ţintele administraţiei sunt mult mai mari de atât, după cum am aflat la conferinţa de presă. Apă-canal pentru întreg municipiul este dezideratul autorităţilor. „N-aş spune că este o chestiune complicată, pentru că nu mi se pare nimic complicat. Una dintre variantele de lucru constă într-o A.D.I. (n.r. Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară), cu toate primăriile din jur, pentru că Edilul este 69% publică, 31% privată. Nu mi se pare o idee bună să cumpărăm acţiunile de la Financiar Urban şi n-o vom face.”, susţine Elena Lasconi, care şi-a propus accesarea de fonduri europene pentru întreaga zonă. „Cred că aşa am avea succes mai mare, pentru că trendul este ca banii europeni să se ducă acolo unde există colaborări între administraţii.”, a adăugat aceasta.  

Planuri de schimbare a tuturor conductelor de apă şi canal din oraş

Cele două mari obiective ale infrastructurii de utilităţi, pentru care se pregăteşte documentaţia, sunt aducţiunea de apă şi reţelele de apă şi canalizare pentru întreg municipiul. În cazul aducţiunii de apă, cel mai probabil, se reface şi se completează documentaţia, întrucât există un proiect acceptat la finanţare prin P.N.D.L., care acordă aproximativ 4 milioane de lei. O sumă considerată insuficientă execuţiei lucrării, care, oricum, nu se face, deoarece, în toamna anului 2019, firma câştigătoare a licitaţiei a reziliat contractul. La conferinţa de presă aflăm că aducţiunea se află între proiectele la care se lucrează. Asta ca să se înceapă cu începutul neglijat de predecesorii săi. „N-a existat nicio viziune, există tot felul de S.F.-uri, de D.A.L.I.-uri, de lucruri făcute fără  noimă. Dacă tot s-au dat bani pe aceste studii, încerc să le depun, unde pot, ca să se realizeze. Dar nu trebuie să pierd din vedere proiectele mari. Unde vrem să ajungem? Vrem să ajungem cu Câmpulung oraş turistic. Când se va întâmpla asta? În zece ani. Ce trebuie să fac pentru asta? Să schimb tot ce este pe dedesubt. Sună ca un OZN să spun că vom schimba toate conductele. Dar le vom schimba. Acolo unde este posibil, unde este strada dreaptă, ca să nu mai spargem, putem să facem prin relining, să introducem alte conducte pe conductele vechi. Dar asta se va întâmpla în zonele în care nu este concentrare de populaţie, pentru că va scădea debitul de apă. Sunt lucruri care trebuie făcute şi trebuie făcute cu cap. Cum faci? Apelând la specialişti.”, spunea primarul Lasconi. 

Economia înregistrată la costul energiei electrice permite execuţia a 300 de metri de reţea de canalizare

În ideea de a strânge cureaua, conştientă că bugetul moştenit nu-i permite mare lucru din lista impresionantă de obiective propuse, realizabile doar în măsura accesării unor programe de finanţare, primăriţa a procedat la tranzacţionarea energiei electrice pe Bursa de Mărfuri. „Am încercat să fac mai multe economii la bugetul local. Am semnat facturi la curent şi gaz, adunate la costuri exorbitante. Atunci, le-am tranzacţionat pe Bursa de Mărfuri. Am tranzacţionat energia electrică şi, săptămâna viitoare, urmează să tranzacţionăm gazele naturale. După acestea vrem să tranzacţionăm şi preţul la combustibil şi să avem cardul pentru combustibil, nu bonuri ca până acum. Cu bonurile se fură la greu.”, spunea Lasconi. De la un cost al energiei electrice de 0,326 lei/KW, s-a ajuns, în prezent, la 0,231 lei/KW. „Înseamnă o economie de aproape 40.000 lei, adică 300 de metri de canalizare, pe care s-o punem acum pe strada Muşetoiu. 300 de metri de canalizare, printr-o treabă foarte simplă, pe care am făcut-o, şi anume că am tranzacţionat energia electrică pe Bursa de Mărfuri.”, a conchis Elena Lasconi. M.B.

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!